Skip to content
Politică

Piperea aprinde fitilul: cuplurile homosexuale, protejate deja de o lege cu greutate

paginadebanci.ro

Avocatul Gheorghe Piperea aprinde fitilul, arătând în ce fel cuplurile homosexuale sunt deja protejate de către o lege cu greutate (chiar dacă parlamentarii întârzie să voteze parteneriatul civil).

Este vorba despre Legea insolvenței persoanelor fizice (cunoscută și ca Legea falimentului personal), votată definitiv de către Parlament în mai 2015, dar a cărei intrare în vigoare a fost prorogată între timp pentru 1 ianuarie 2018. Înainte să vă prezentăm poziția fostului consilier onorific al premierului Mihai Tudose, vă amintim că juristul a avut de-a lungul timpului câteva critici la adresa formei trecute prin Legislativ de către deputatul PSD Ana Birchall (formă diferită de cea gândită de către Piperea), dar profesorul de la Facultatea de Drept din București a apreciat că, în ultimă instanță, ceea ce avem acum tot este mai bine decât deloc.

Iată ce a scris Gheorghe Piperea marți pe Facebook:

„Ieri (luni, 1 ianuarie – n.r.), dupa toate probabilitatile, a intrat in vigoare Legea insolventei persoanelor fizice. Cel putin eu, pana acum, nu vad sa fi fost publicat vreun act normativ de amanare. Legea ar fi trebuit sa fie un adevarat eveniment legislativ, dar este, precum se observa, complet ignorata de public si de comercianti, deopotriva. In sine, respectivul act normativ este cvasi-imposibil de aplicat si gresita din multe puncte de vedere. Cateva inconveniente majore ale legii (inclusiv de natura constitutionala) si unele explicatii ale procedurii si ale cailor de urmat fixate de aceasta lege, facuta la cererea si in beneficiul banksterilor, cu ignorarea intereselor consumatorului falit si a celorlalti creditori, inclusiv a statului, pot fi gasite in comentariul publicat de mine si de echipa mea anul trecut, la editura CH Beck. Cred, totusi, ca o lege proasta este mai buna decat o lege lipsa.

PS Un amanunt cvasi-necunoscut al legii : persoanele care locuiesc impreuna, indiferent daca sunt o familie legal recunoscuta sau nu, inclusiv un cuplu de persoane de acelasi sex, pot depune o cerere comuna de insolventa, in vederea unui plan comun de restructurare a datoriilor. Cu aceasta cerere comuna se poate obtine o oarecare protectie a judecatorului, inclusiv sub aspectul locuintei familiale sau «familiale»”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *