Preşedintele Societăţii Academice din România (SAR), Alina Mungiu-Pippidi, într-un editorial pentru România Curată, a făcut o scurtă analiză a acuzațiilor de plagiat care au făcut să explodeze scena politica românească in ultima perioada.
Astfel, potrivit acesteia, România face ca atare ”degeaba”, prin studenţii ei cei mai buni şi mai activi, rapoarte precum cel asupra integrităţii şi meritocraţiei universitare, întrucât ”sistemul a plantat deja peste tot pe cine trebuie, inclusiv la Educaţie, şi a intimidat pe cine nu trebuie”.
Mai mult, Pippidi a adăugat că ”se ştie dinainte că prim ministru va fi un ofiţer, sau un agent acoperit indiferent cine cîştigă alegerile sau din ce partid fac nominal parte, sau unul care a dovedit deja că lasă serviciile patriotice să conducă peste capul lui, indiferent că el nu e agent acoperit”.
”Incompetenţa comunităţii cu glas public din domeniul Dreptului românesc a atins maximul recunoaşterii publice săptămâna asta, cînd pe ultima sută de metri un ziarist de la DC News a descoperit că Liviu Dragnea nu poate fi prim ministru, că există o lege din 2001 care spune clar că nimeni nu poate fi numit în Guvern dacă are o condamnare penală. S-ar putea ca legea să fie neconstituţională, dar cum statul de drept funcţionează pe legi preexistente, că nu se mai poate guverna dacă fiecare îşi schimbă legea după bunul plac, chestiunea e reglată. Dar e reglată prea tîrziu: că dacă PSD avea jurişti competenţi, demult puteau contesta legea sau alege ca şef al partidului pe unul fără asemenea probleme (implicările lui Dragnea pentru femeia de serviciu sau referendum, cazuri neclare şi pe muchie, sunt în sine o ruşine, l-am pus pe lista neagră de atîtea ori pentru lucruri pentru care nu a fost nici măcar investigat). Statul de nedrept nu poate exista însă fără o clasă de jurişti incompetenţi, produsă ca recoltele agriculturii extensive de pe vremuri de nişte şcoli de drept fără valoare academică (Facultatea de Drept din Bucureşti are un număr de citate per capita comparabil cu al Academiei de Poliţie, şi acelea produse de o mână de oameni, cît despre Universitatea de Vest, aceasta are zece îndrumători de doctorat, care, semnînd cîte zece o lucrare academică (nu e o figură de stil), tot nu au reuşit să producă decît cîteva citate şi autocitate amărîte per capita).
Ca atare, ce rost are întrebarea de ce nu reuşeşte U Vest să dea un răspuns decît ambiguu la teza Codruţei Kovesi şi de ce nu întrebăm mai degrabă ce au făcut facultăţile astea să se reformeze după ce a ieşit la iveală cazul Ponta. Atît de mare e brambureala, încît lumea chiar crede că softurile sunt cele care stabilesc verdicte de plagiat, nu profesorii competenţi. Softurile antiplagiat sunt inferioare chiar simplei căutări pe Google a unui citat suspect din teză, care ţi-ar indica imediat şi corect sursa, pentru că se bazează mai ales pe originea de pe web a unui text (deci dacă iei cu copy şi paste o referinţă pentru a o cita, deci în mod corect, rişti cu softul) si sunt doar o formă de alibi public a unei comunităţi academice discreditate şi iresponsabilizate, care nu are curajul să spună că plagiatul de masă e posibil doar pentru că profesorii fie nu au timp să citească (în restul pînă la 40 de la cele 16 ore despre care Băsescu credea că sunt singurul lor efort), sau că sunt incompetenţi, şi că învăţămîntul va rămîne o fraudă dacă nu se rezolvă aceste probleme.
România ţine ca atare degeaba alegeri, că oricum se ştie dinainte că prim ministru va fi un ofiţer, sau un agent acoperit indiferent cine cîştigă alegerile sau din ce partid fac nominal parte, sau unul care a dovedit deja că lasă serviciile patriotice să conducă peste capul lui, indiferent că el nu e agent acoperit. Reformat în viteză şi înlocuind securiştii răi cu cei buni, sistemul a plantat deja peste tot pe cine trebuie, inclusiv la Educaţie, şi a intimidat pe cine nu trebuie. România face ca atare degeaba, prin studenţii ei cei mai buni şi mai activi, rapoarte precum cel asupra integrităţii şi meritocraţiei universitare (finanţat de guvernul elveţian- cum altfel- statul român nu are bani de cîte salarii de îndrumători de doctorat plăteşte, de exemplu cei doisprezece de la Teologie Sibiu, cu cîte un citat per capita). Oricum, la lansarea raportului, la care au venit mulţi oameni din conducerea universităţilor şi studenţi, nu a venit nimeni de la Parlamentul care în majoritate a trîntit ordonanţa inoportună, dar bine intenţionată, a lui Adrian Curaj”, a adăugat Alina Mungiu-Pippidi.
Citiți articolul integral AICI
