Skip to content
Politică

Pîrvulescu decriptează misterul amânării deciziei lui Toader privind soarta șefei DNA EXCLUSIV

agora.md

Pe fondul scandalului ce înconjoară Direcția Națională Anticorupție, precum și pe câteva persoane importante din vârful instituției, redacția PSnews.ro a luat legătura cu analistul politic Cristian Pîrvulescu pentru a-i afla punctul de vedere.

Astfel, întrebat ce crede despre ultima înregistrare făcută publică de Vlad Cosma duminică seara, în cadrul unei emisiuni, în care se putea auzi și procurorul Giluela Deaconu, politologul Cristian Pîrvulescu a afirmat că apariția unui al personaj nu schimbă cu nimic mizele: preluarea controlului asupra instituțiilor-cheie.

”Nu are niciun fel de importanță. Strategia de comunicare într-un moment de criză pe care o folosesc în încercarea de a influența Justiția și Curtea, e foarte simplă: era evident că este o asemenea așteptarea pentru a crea o asemenea tensiune și pentru a realiza presiuni inadmisibile într-un stat de drept dar care încearcă să creeze o stare de spirit, cu atacuri asupra instituțiilor politice, mai ales asupra instituției prezidențiale. Ceea ce se urmărește nu e numai obținerea unei sentințe cât se poate de favorabile în cazul Cosma, ci și demiterea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Procesul de revocare presupune și participarea președintelui. Dacă celelalte elemente pot fi potrivite (se pare că ministrul Justiției merge într-o direcție), singurul care trebuie forțat printr-o campanie mediatico-politică este președintele. În logica comunicării politice – pentru că noi ne aflăm acum într-un exercițiu dintr-un manual de comunicare politică de criză -, comunicările se fac gradual, în înecarea de a menține subiectele în atenția publicului și de a influența deciziile. Vă spuneam că sunt două decizii: pe de o parte Curtea – să nu uităm că există o veche tensiune în relațiile dintre procurori și judecători încă din perioada comunistă și pe care apariția DNA-ului n-a făcut decât să o readucă în atenție. Prin aceste campanii, se speră să influențeze dezbaterile. 

Mai mult decât atât, politologul consideră că acesta este un joc politic, urmărindu-se preluarea controlului asupra Justiției: ”Toate aceste lucruri nu au o valoare juridică, ne aflăm în fața unui joc politic și nu juridic. Ceea ce face ca și decizia pe care o va lua Curtea să fie o decizie influențată, în mare măsură, politic și nu doar juridic. Ce fac Curțile, și ce trebuie să devină conștiente că fac, e o politică juridică. Ceea ce se urmărește este o discreditare a DNA și preluarea controlului Justiției. Cred că vorbim de implicarea multora în această campanie”

Întrebat care crede că ar fi o posibilă încheiere a acestui scandal din jurul Direcției Naționale, Pîrvulescu a afirmat că un scenariu plauzbil ar fi suspendarea președintelui.

Suspendarea președintelui este unul dintre scenarii. E greu de spus care va fi finalul. Știm ce urmăresc cei care iau parte la acest scandal și cred că sunt foarte consecvenți – nu luăm parte la o improvizație, e vorba de o campanie bine pusă în scenă care vizează nu doar șefia DNA, deci pe Laura Codruța Kovesi, cât tot DNA-ul. Dar nu este vorba despre DNA, e vorba despre statul de drept, dar nu este vorba doar despre statul de drept ci despre democrație. În România, toate aceste lucruri sunt vizate acum și fac parte dintr-o campanie care urmărește preluarea controlului absolut al puterii. Este evident că singurul pas pe care îl mai au de făcut este președintele. Aparent, președintele pare că nu înțelege că este direct vizat de toate aceste lucruri. Nu e vorba doar de decizia legată de demiterea lui Kovesi, ci de toate celelalte decizii pe care le poate lua”, a susținut Pîrvulescu pentru PSnews.ro.

”Finalul e necunoscut dar efortul e de a schimba în mod radical România și de a o transforma într-o alianță fidelă a Rusiei și Turciei – țările iliberale care domină zona”, a punctat profesorul de la SNSPA.

Totodată, politologul crede că ministrul Justiției, Tudorel Toader, a întârziat să iasă în fața opiniei publice cu decizia pe care a luat-o în privința lui Kovesi pentru că urmau să mai iasă înregistrări la iveală.

”Tudorel Toader a prelungit exprimarea deciziei luate în legătură cu Kovesi pentru că se știa că urmează o campanie cu tot mai multe informări care să justifice și mai mult decizia – care ar fi provocat oricum reacții din partea Comisiei Europene, a Departamentul de Stat al SUA. Pentru a putea justifica față de acea parte a opiniei publice românești care este sub influența unor grupuri, că decizia e una normală și că cei care se opun sunt conspiratori, legați de statul paralel, plătiți de Soroș”, a susținut Cristian Pîrvulescu.

În încheiere, profesorul universitar a accentuat faptul că miza finală o reprezintă poziția ocupată în acest moment de Klaus Iohannis: ”În final, cel care este vizat, e președintele. De ce să se arunce într-un război Tudorel Toader cu Iohannis într-un moment în care acel război este indecis prin intervenția Laurei Codruța Kovesi care a venit cu câteva dovezi. Codruța Kovesi a încercat să se apere, acum vine cu o nouă dovadă, apărarea ei va fi din ce în ce mai fragilă, deci justificarea suspendării va fi din ce în ce mai evidentă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *