Vizita preşedintelui Volodimir Zelenski în România are o importanţă strategică pentru relaţiile dintre cele două ţări, anunţatul parteneriat strategic dintre România şi Ucraina putând fi înţeles ca unul politic, militar şi economic, de interes bilateral, a afirmat, marţi, analistul politic Cristian Pîrvulescu.
„În general, relaţiile au fost reci, uneori chiar conflictuale, şi doar agresiunea Rusiei din 2022, nu cea din 2014, a reuşit să îmbunătăţească aceste relaţii.
Iar vizita preşedintelui ucrainean la Bucureşti este o încununare a acestor relaţii, care s-au apropiat permanent,
România dovedindu-se acel partener sincer şi discret al Ucrainei, ajutând-o în momentele esenţiale”, a declarat pentru AGERPRES analistul.
Cristian Pîrvulescu a apreciat că anunţatul parteneriat strategic dintre România şi Ucraina poate fi înţeles ca fiind unul, în egală măsură, politic, militar şi economic, în interesul bilateral al celor două ţări, analistul declarând că susţinerea de către România, personal de către preşedintele Iohannis, a aderării Ucrainei la Uniunea Europeană va fi, evident, şi una acordată Republicii Moldova.
„În final, (a fost discutată – n.r.) o chestiune care fusese deja discutată la nivel de prim-miniştri în luna august,
creşterea tranzitului cerealelor ucrainene pe teritoriu României, în condiţiile în care relaţiile Ucrainei cu alte ţări din Uniunea Europeană,
ipocrite, iniţial mari susţinătoare ale acesteia, s-au răcit. Coridorul de tranzit prin Republica Moldova este unul din canalele posibile,
având în vedere că, în momentul de faţă, Rusia atacă în mod concertat porturile de la Dunăre.
Nu există deci prea multe soluţii, singura fiind cea prin Republica Moldova, ceea ce va presupune şi o cooperare din partea Moldovei.
Suntem convinşi că aceasta o va face, dar acolo problemele politice sunt mult mai complicate decât în România”, a explicat Pîrvulescu.
Întrebat despre problema drepturilor românilor din Ucraina, abordată în timpul întrevederii, el a arătat că statul ucrainean nu va putea în niciun fel să facă pasul spre Uniunea Europeană, fără ca aceste drepturi să fie recunoscute.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News