Skip to content
Politică

Pîslaru, semnal de alarmă privind șansa de angajare a persoanelor cu dizabilități

voceavalcii.ro

În instituțiile centrale sunt angajate doar 26 de persoane cu dizabilități, iar sectorul public ar trebui să rezolve aceste probleme înainte de a cere celui privat să facă pași în direcția accesibilizării, a declarat, luni, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru.

„Cred că înainte de a cere sectorului privat să ne dea un exemplu, să facă pași în direcția accesibilizării, ar trebui ca și în sectorul public să avem aceste elemente rezolvate”, a spus Dragoș Pîslaru, precizând că există ministere cu sute de angajați, dar care nu au angajate persoane cu dizabilități, scrie agerpres.ro.

De asemenea, ministrul Muncii a precizat că legislația cu privire la angajare în sectorul public trebuie modificată deoarece se cere oricărui funcționar public să cunoască limba română scris și vorbit și astfel se pune problema în care persoane cu deficiențe de vorbire sau care folosesc limbajul mimico-gestual ar putea deveni funcționari publici.

„Noi avem în acest moment în statistica oficială 775.000 de persoane cu dizabilități. Din această cifră aproape 200.000, respectiv 199.000 de oameni, ar fi populație potențial activă, deci ar putea să lucreze, cu timp parțial, într-un mod mai restricționat, conform abilităților pe care le au, dar repet, 200.000, ar putea să lucreze. Câți lucrează astăzi? 35.000. Doar 17,5% din oamenii cu dizabilități care ar putea să lucreze, lucrează”, a afirmat Dragoș Pîslaru, la o dezbatere referitoare la provocările din domeniul dizabilității.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *