Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază ar putea fi prelungită si după 31 ianuarie

Florin Barbu
Sursa foto: Florin Barbu

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat luni că măsura privind plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază ar putea fi prelungită şi după data de 31 ianuarie 2024, luând în calcul şi introducerea de noi produse pe listă, iar „mielul” ar putea fi unul dintre acestea.

„Îmi doresc ca familiile cu venituri mici şi medii din România să poată cumpăra alimentele de bază cu adaos comercial redus, pentru că să fim foarte sinceri, indicele preţului de consum lunar arată că acele alimente care au fost transpuse prin acea ordonanţă au o scădere semnificativă în anul 2023, până la 28% faţă de anul 2022, unde preţurile erau cu plus 18%. Normal că ne dorim acest lucru, ne dorim pentru că 50% dintre români consumă alimentele care sunt prevăzute în acea ordonanţă”, a precizat Florin Barbu.

Întrebat dacă mielul ar putea fi introdus pe lista produselor cu adaos comercial redus având în vedere Sărbătorile Pascale, şeful MADR a transmis că va decide acest lucru numai după ce va avea un dialog cu retailerii şi procesatorii, însă a recunoscut că este o propunere bună.

Citeşte mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: