Parlamentul României a adoptat, proiectul legislativ privind plafonarea dobânzilor la creditele luate de la IFN-uri (Instituțiile Financiare Nebancare), inițiat și susținut de PSD.
Noua lege prevede că valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului. Astfel, dacă un client al unui IFN împrumută, de exemplu, 5.000 de lei, el nu poate fi obligat să returneze mai mult de 10.000 de lei. Nici o dobândă penalizatoare sau altă clauză contractuală nu poate obliga beneficiarul creditului să plătească mai mult decât dublul sumei încasate.
„Am ajuns la situația aberantă în România în care sunt instituții financiare non-bancare care dau credite cu o dobândă de 8.000 – 10.000, chiar și peste 20.000 la sută. Lucrul acesta e aberant. Am stabilit niște praguri, plafoane, până la care poate să ajungă costurile cu creditarea la IFN-uri”, a declarat Daniel Zamfir, inițiatorul legii.
Măsura inițiată de PSD este destinată să protejeze consumatorii împotriva practicilor abuzive și să încurajeze o mai mare accesibilitate financiară. Plafonarea dobânzilor la IFN-uri este, în plus, menită să stabilizeze costurile împrumuturilor și să asigure că acestea sunt echitabile și sustenabile pentru consumatori.
Se stopează creditele cu dobânzi cămătărești de 20.000%
În multe țări, IFN-urile au fost criticate pentru practicile lor de împrumut, care implică deseori dobânzi extrem de ridicate și condiții de rambursare restrictive. În cazurile IFN-urilor băncilor, DAE (Dobânda Anuală Efectivă) se încadrează, la cele mai importante asemenea instituții, între 20% și 33%. Practic, la 1.000 de lei împrumutați pentru un an, trebuie să dai înapoi 200, respectiv 330 de lei peste cât ai luat. (Detalii).
Există, însă, în România, IFN-uri la care rata dobânzii depășește 20.000 la sută! ANPC a fost sesizată de un client al unui IFN pentru care dobânda ajunsese să fie de 69.467,57%! (Detalii)
Plafonarea dobânzilor adoptată de PSD are rolul de a reglementa comportamentul IFN-urilor și de a proteja consumatorii vulnerabili. Noua măsură, ce elimină practicile abuzive ale unor IFN, se alătură acum inițiativelor Guvernului condus de Marcel Ciolacu în sprijinul românilor, respectiv eliminarea speculei prin plafonarea adaosurilor pentru prețurile alimentele de bază și plafonarea prețurilor la energie și gaze.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News