Plajele de la Marea Neagră, inclusiv cele din România, sunt în pericol din cauza minelor marine. Reprezentanții Forțelor Navale din România, Bulgaria și Turcia s-au întâlnit la Constanța și au transmis că până acum au fost descoperite în larg 103 mine, dar că e nevoie de o monitorizare constantă pentru că în orice secundă pot apărea bombe în apă.
„De la începutul războiului, în Marea Neagră un număr mare de mine au fost descoperite și țările riverane au neutralizat aceste mine, efortul este continuu, operațiunea comună a celor trei țări eficientizează efortul pe o perioada îndelungată de timp. Multe dintre mine, în funcție de derivă de curentul din mare, au ajuns foarte aproape de țărm și unele dintre ele chiar pe coasta de acces în portul de intrare, de aceea eforturile sunt continue. Colaborăm cu garda de coastă, folosim și elicoptere, astfel încât să oferim mediului de transport din Marea Neagră singuranță de exploatare”, a declarat Marian Ciubotaru, locțiitorul comandantului flotei.
Minele pot fi extrem de periculoase, avertizează specialiștii.
„Aceste mine sunt extrem de periculoase pentru că sunt încărcate. Dacă minele își mențin poziția și nu sunt mișcate este în regulă, dar unele se desprind din firul care le țin. Dacă sunt eliberate plutesc pe suprafața apei și sunt un pericol pentru traficul de pe Marea Neagră”, a adăugat Yusuf Karagulle,comandantul grupului operativ MCM Black Sea.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News