Skip to content
București

UPDATE Plângere penală împotriva lui Nicuşor Dan, pentru abuz în serviciu. Dispoziția de demolare a Cathedral Plaza a fost suspendată de Tribunal. Reacţia primarului

Inquam Photos / George Călin

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan vine cu precizări, marţi, după ce Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea Dispoziţiei nr. 1454/20.07.2022 a Primarului General Nicuşor Dan, prin care se intenţiona demolarea clădirii, el arătând că a face plângere penală împotriva primarului care a pus în executare o hotărâre definitivă depăşeşte orice limită a tupeului. Edilul anunţul că va exercita recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

O hotărâre definitivă din 2010 a constatat ca autorizaţia prin care imobilul a fost construit este nelegală şi că avizul Ministerului Culturii pe care s-a bazat este nul. O hotărâre definitivă din 2013 obliga Primarul Municipiului Bucureşti să emită dispoziţia de demolare. Instanţa reţine că “se afectează nu un spaţiu public, ci un spaţiu public cu valoare istorică deosebită” şi că se încalcă dreptul la libertate religioasă”, spune primarul Capitalei într-o postare.

Nicuşor Dan arată că a emis in iulie 2022 dispoziţia de demolare preluând copy-paste dispozitivul hotărârii definitive din 2013.

Proprietarul clădirii a solicitat atât anularea cât şi suspendarea dispoziţiei de demolare motivând în esenţă că are pe rolul instanţelor o cerere de intrare în legalitate a imobilului şi că dispoziţia de demolare trebuie să aştepte soluţionarea litigiului de intrare în legalitate”, spune el.

Potrivit lui Nicuşor Dan, ”Tribunalul Bucureşti a soluţionat pentru moment cererea de suspendare a dispoziţiei de demolare”.

”A reţinut probabil (hotărârea nu este redactată) că există un risc ca imobilul să fie demolat înainte de soluţionarea cererii de anulare a dispoziţiei de demolare. Vom exercita recurs la Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei de ieri a Tribunalului. Esenţial este că dispoziţia de demolare este copy-paste din dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti definitive”, spune primarul.

Nicuşor Dan arată că, evident, proprietarul clădirii ilegale are dreptul să facă toate demersurile legale pentru a-şi salva clădirea, ”însă a face plângere penală împotriva primarului care a pus în executare o hotărâre definitivă depăşeşte orice limită a tupeului”.

Reprezentanţii proprietarului clădirii Cathedral Plaza anunţă, luni seară, că Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea Dispoziţiei nr. 1454/20.07.2022 a Primarului General Nicuşor Dan, prin care se intenţiona demolarea clădirii. Totodată, aceştia anunţă că au depus o plângere penală pe numele primarului Nicuşor Dan, scrie news.ro.

“Suspendarea efectelor dispoziţiei Primarului General reprezintă o soluţie firească şi necesară într-un stat de drept, fiind conformă cu cele dispuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decembrie 2018, când a respins cererea vecinilor ARCB de condamnare a Statului Român pentru întârzierea procedurilor de demolare, solicitate de aceştia fără drept”, declară, luni seară, reprezentanţii companiei, într-un comunicat de presă.

Ştire iniţială

O nouă decizie în instanță în cazul demolării blocului turn Cathedral Plaza de lângă Catedrala Sfântul Iosif din Capitală. Reprezentanții proprietarului anunță că Tribunalul București a dispus suspendarea dispoziției de demolare semnată de primarul general Nicușor Dan.

În plus, proprietarii clădirii precizează că au depus o plângere penală împotriva primarului pentru abuz în serviciu.

Cathedral Plaza este o clădire de birouri construită în perioada 2006 – 2010 şi contestată de mai multe organizaţii civice, scrie stiri.tvr.ro.

Nicuşor Dan, care a semnat pe 20 iulie dispoziţia de demolare a construcţiei, a precizat că încă din 2013 Primăria Capitalei a fost obligată, prin decizie definitivă, să demoleze Cathedral Plaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *