Planul Uniunii Europene de a împiedica noii membri să devină „o nouă Ungarie”. Un stat va fi „cobai”

Sursa foto: Pixabay

Când vine vorba de admiterea de noi membri în UE, Comisia Europeană are o prioritate principală. Să se asigure că niciunul dintre candidați nu va deveni o nouă Ungarie.

Pentru a realiza acest lucru, planul este de a folosi Muntenegru. Ţara este aproape de finalizarea negocierilor de aderare şi va fi „cobai”. Președintele muntenegrean Jakov Milatović a declarat pentru Politico că a discutat cu UE și cu țările membre despre cum ar arăta acest lucru, inclusiv în timpul unei recente vizite în Irlanda, care va deține președinția Consiliului UE în a doua jumătate a acestui an.

Comisia dorește să includă „garanții pe termen lung” în tratatul de aderare al Muntenegrului pentru a se asigura că blocul poate reacționa în cazul în care mica țară balcanică face pași înapoi în ceea ce privește democrația sau statul de drept, a declarat un oficial al Comisiei.

Oficialului i s-a acordat anonimatul pentru a vorbi despre negocierile sensibile, la fel ca și altor persoane citate în acest articol.

Citește mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: