Plata cu cardul peste tot în România: Comercianții, inclusiv din piețe, trebuie să ofere această opțiune

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Plata cu cardul peste tot în România, inclusiv la piață, este o nouă reglementare. Toți comercianții, persoane fizice autorizate și societăți comerciale, au obligația să accepte plăți prin mijloace electronice.

Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24: Firmele, PFA-urile și întreprinderile individuale sunt nevoite, începând cu 16 iunie, să ofere clienților posibilitatea de a plăti online pentru bunurile și serviciile achiziționate. Acest lucru înseamnă că clienții pot plăti cu cardul, iar comercianții trebuie să fie pregătiți în acest sens.

Legea nu specifică clar faptul că un comerciant trebuie să aibă un aparat de tip POS, pentru că în acest moment există și posibilitatea de a folosi un telefon pe post de terminal POS, astfel încât clienții să poată plăti cu un card bancar.

Comercianții trebuie să aibă un cont în care acești bani să poată fi virați. Puțină lume știe despre legea intrată în vigoare în urmă cu câteva zile. ANAF ar putea începe în curând controale pentru a vedea dacă firmele, PFA-urile sau întreprinderile individuale oferă această posibilitate de plată fără numerar.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: