Skip to content
Coronavirus

Platforma de vaccinare a fost deschisă pentru persoanele din faza a III-a (populația generală)

Inquam Photos/George Calin

Autorităţile au anunţat că aceasta va fi disponibilă de pe 15 martie, dar ea s-a activat duminică, 14 martie, la ora 18.30, potrivit biziday.ro.

Toate persoanele care doresc să se vaccineze se pot programa deja, dacă găsesc un loc disponibil (click aici pentru a deschide platforma). La momentul publicării acestui articol, platforma întâmpina probleme din cauza numărului prea mare de accesări.

Procedura de programare este aceeaşi ca şi până acum, listele de aşteptare despre care au vorbit autorităţile urmând să se activeze mâine.  Cum funcţionează listele de aşteptare?

Oficialii Comitetului Naţional pentru vaccinare au făcut precizări despre cum funcţionează listele de aşteptare, potrivit biziday.ro.

1. O singură înscriere. Platforma va permite unei persoane să se înscrie pe o singură listă, la un singur centru de vaccinare, din judeţul în care îşi declară rezidenţa în platformă (nu trebuie să fie neapărat cea din buletin). Schimbarea rezidenţei în platformă permite înscrierea pe lista de aşteptare la un centru din judeţul respectiv.

2. Persoanele vulnerabile vor avea în continuare prioritate.

Listele de aşteptare de la un centru vor aloca zilnic 75% din locuri persoanelor de peste 65 de ani şi celor cu boli cronice, dacă există în aşteptare, până la vaccinarea acestora doar 25% din locurile zilnice fiind alocate persoanelor din Catg III B (sub 65 de ani, fără afecţiuni). Acestea din urmă vor fi programate la vaccinare în ordinea înscrierii.

O persoană se poate răzgândi în privinţa centrului de vaccinare şi se poate înscrie pe o altă listă, dar va ieşi automat de pe lista pe care s-a înscris iniţial. 3. Notificarea de programare.

În cazul în care găsiţi loc liber pentru programare la o anume dată şi la un centru din judeţul în care v-aţi declarat rezidenţa, platforma face programarea la fel ca şi până acum.

În cazul în care nu găsiţi loc liber şi vă înscrieţi pe o listă de aşteptare, notificarea cu data şi ora programării se face abia în momentul în care locul se eliberează.

Notificarea se va face telefonic, dar nu este clar deocamdată cu câte zile înainte de data vaccinării va veni aceasta şi ce se întâmplă dacă nu puteţi merge la vaccinare în ziua respectivă.

Nu putem alege tipul de vaccin  Oficialii Comitetului Naţional pentru vaccinare au precizat că nu putem alege tipul de vaccin pe care urmează să-l primim: „În momentul în care platforma vă face programarea vaccinării vi se comunică automat şi data rapelului. Dacă rapelul este la 21 de zile, aţi fost programat pentru o doză Pfizer, dacă este la un interval de 28-35 de zile veţi primi Moderna, iar dacă este la o distanţă de opt săptămâni, aţi fost programat pentru vaccinare cu AstraZeneca„, potrivit sursei citate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *