Skip to content
Economie

Plăţile la ANAF amânate de firme au ajuns la 14,4 miliarde de lei, cel mai ridicat nivel de la declanşarea crizei provocate de pandemie

Facebook/ANAF

Totalul obligaţiilor fiscale amânate la plată de către firme, fără dobânzi şi penalităţi, în baza facilităţilor acordate de Guvern în luna martie, a urcat la 14,4 miliarde de lei, potrivit celor mai recente date disponibile.

Începând din martie, soldul sumelor declarate la ANAF dar neachitate a scăzut într-o singură lună, în iunie, când Guvernul a decis chiar pe data de 25 iunie, când facilitatea fiscală expira, să o extindă. Unele firme au decis să nu îşi asume riscuri şi să nu aştepte până în ultima zi, astfel că au plătit, iar soldul amânărilor a coborât cu 1,5 miliarde lei, de la 11,7 miliarde lei în luna mai, la 10,2 miliarde lei.

În iulie, soldul amânărilor la plată a urcat cu 2,3 miliarde lei, iar în august s-au adăugat 1,9 miliarde lei, conform profit.ro.

Cel mai recent mesaj al Ministerului Finanţelor este că derulează simulări legat de termenul de 25 octombrie.

Guvernul a decis în martie, în contextul crizei economice cauzate de pandemia de COVID-19, ca firmele să poată amâna plata obligaţiilor fiscale scadenteîncepând cu data de 21 martie 2020 fără riscul de executări/popriri din partea ANAF şi fără să acumuleze dobânzi şi penalităţi. Termenul iniţial a fost 25 iunie, dar a fost extins de Guvern până la 25 octombrie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *