Skip to content
Politică

Pleșoianu întețește focul sub scaunul lui Kovesi: Solicit DEMISIA!

Mediafax

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu, miercuri, într-o postare pe contul personal de Facebook, solicită demisia șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, după apariția documentului potrivit căruia aceasta s-ar fi aflat în seara zilei de 6 decembrie 2009 la locuința fostului ministru Gabriel Oprea.

Citiți și Există dovezi: Kovesi, acasă la Gabriel Oprea în seara prezidențialelor din 2009

”Solicit DEMISIA doamnei KOVESI! Să respecte propriile afirmații și criterii moral-profesionale!

Chiar din documentul Parchetului General reiese indubitabil că doamna Laura Codruța Kovesi s-a aflat acasă la politicianul Gabriel Oprea, alături de alți oameni politici și de primii doi oameni din SRI, în seara turului II al alegerilor prezidențiale din 2009. Având în vedere propriile declarații și criterii moral-profesionale, doamna KOVESI TREBUIE SĂ DEMISIONEZE!

În 2014, doamna KOVESI o certa pe Bica (omoloaga sa de la DIICOT) pentru sesiunea de shopping la Paris cu Udrea:

„NICIODATĂ NU MĂ VĂD CU POLITICIENI, CEL PUŢIN ÎN TIMPUL LIBER. Uneori, datorită atribuţiilor de serviciu, trebuie să interacţionez (cu politicieni), dar doar la întâlniri instituţionale şi la activităţi instituţionale. ÎN TIMPUL LIBER NU MĂ VĂD CU POLITICIENI ŞI NU MĂ ÎNTÂLNESC CU EI. CONSIDER CĂ ESTE O INCOMPATIBILITATE CU STATUTUL DE MAGISTRAT ŞI AVÂND ÎN VEDERE CALITATEA MEA DE PROCUROR ÎN DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE CRED CĂ AR FI TOTAL NEPOTRIVIT SĂ MĂ VĂD CU POLITICIENI ÎN TIMPUL LIBER!”

Fără doar și poate, doamna KOVESI tocmai a intrat în coliziune cu sine însăși. Motiv pentru care îi solicit să DEMISIONEZE chiar astăzi. Altminteri, toată România va ști că, din această dimineață, în fruntea DNA se află o IMPOSTOARE, o persoană care nu dă doi bani găuriți pe propriile declarații și criterii moral-profesionale! Fiecare secundă pe care o mai petrece din această clipă doamna KOVESI la conducerea DNA este un atac frontal la adresa imaginii DNA, a luptei anti-corupție și a Justiției, în ansamblul său! Un om CORUPT MORAL nu poate conduce lupta ANTICORUPȚIE din România!

Doamna KOVESI, nu aveți altă variantă – #DEMISIA! …AZI!”, scrie Liviu Pleșoianu pe pagina personală de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *