PSnews

Opinii

Plictiselile unei natiuni. Generația ce își ratează obiectivul din comoditate

Clasa politică este acum imaginea perfectă a ceea ce am devenit că nație, ca societate și, fiecare în parte, ca indivizi. Doar un ipocrit ar putea pretinde să nu fie condus de Dragnea, Orban sau Dăncilă când în jurul său colcăie de astfel de modele, el însuși fiind de multe ori mulajul perfect al celor care ne conduc.

Nu știm unde ne îndreptăm și care este drumul corect în ansamblul nostru, în forma noastră cea mai unitară de popor suveran, pentru că nu știm unde suntem și mai ales către ce ne ducem la nivel individual. Fiecare în parte și astfel rezultând în totul nostru comun ca nație, avem dileme din cele mai diverse: de la a ști că ceea ce facem în fiecare zi trăită este răspunsul corect pe care îl dăm vieții,  până la provocările pe care le lansam către ceilalți. Dileme care trebuie sa existe, dar pe care, acum, tot mai mulți dintre noi preferă să le ocolească.

Ne-am obișnuit să-l înfierăm pe Dragnea, uitând că tolerăm în fiecare zi parșivul de lângă noi, pentru că pur și simplu îți este prea lene, prea comod sau pentru că „nu se face” să îl confrunți direct.
Facem bășcălie de inepțiile unei doamne depășite de funcția ce o apasă, ignorând faptul că avem Viorici de o prostie bubuitoare pe post de șefi direcți sau conducători de ditamai instituțiile. Câți au zâmbit umil în fata infatuării ce însoțește prostia, iar mai apoi aleg sa lupte doar prin lamentări și miștouri pe la colțuri de birouri ?
Câți s-au trezit asemenea lui Orban luptând într-un război pe care nu îl înțeleg și nici nu pot să îl ducă, decât servind umil ca slugi apăsate de către propria lor prostie ?

Nimic nu este mai trist și mai apăstor decât să vezi în jurul tău oameni ce nu își cunosc sau promovează nici măcar propriul interes de mai bine, în sensul cel mai weberian cu putință, în care Dumnezeu îi iubește pe cei ce lupta corect și cu ardoare pentru sine, ca premisa fundamentală a binelui comun. Și asta pentru că o societate care are indivizi puternici, cu interese clare de bunăstare și aspirații înalte va fi construita automat, și nu în false arhitecturi, ca o societate mai aproape de perfecțiunea căutată.

Pornind de la această paradigmă greșită în care ne aflăm ca indivizi, cum am putea sa credem că suntem capabili de identificarea binelui comun pentru noi, ca nație?

Prea tare ne-am obișnuit să mergem către mâine cu capul plecat. Dar nu în fața vreunui dușman exterior nouă, nu în fața vreunei amenințări implacabile, ci chiar mai tragic, în fata propriei noastre conștiințe. Prea ne-am obișnuit să ne ducă alții războaiele, să ne bucurăm dacă ne-am rezolvat problemele cu zbaterea altora, să ne anesteziem în scenariile fanteziste ambalate frumos și mai ales, extrem de convenabil.

Și poate că în tot acest cumul complex, dar atât de evident, de factori ai naturii umane pe care am reușit să o plămădim în ultimii ani ai existenței noastre stau răspunsurile la întrebări ce nici măcar fundamentale nu mai sunt:
Cum am ajuns sa fim sfâșiați de ura bine infiltrată în societate de către un marinar parșiv ? Cum suntem azi mai mult decât oricând victimele aproape ovine ale unei manipulări grosolane făcute de un băiat de țară cu mustață groasa ? Cum am ajuns  sa fim conduși de gângava clasei ? Cum un tip ce se leagănă în iluziile unui scaun de bâlci, acompaniat de mandolina, a reușit să distrugă iremediabil speranța că există o altă cale decât cea a hoției ridicata la rang de politică de stat?

Iar toate aceste răspunsuri nu sunt nici pe departe straine de noi, de ce am devenit, de incapacitatea fiecăruia de a abandona zona de confort personal pentru un ideal de mai bine, fie chiar doar pentru sine.
Criticam liderii acestei tari uitând că noi suntem cei care i-am dus acolo, fie cu un vot direct sau, dimpotrivă, cu indiferența noastră. Este o utopie sa crezi că poți avea lideri puternici atunci când partidele din care provin sunt extrem de slabe, ca substanța a resurselor umane pe care se bazează. Întotdeauna liderul va fi imaginea perfecta a structurii din care provine. Când PSD era condus de Adrian Nastase, partidul se baza pe forța baronilor aroganți și puternici. Când PNL era condus de Crin Antonescu, partidul era viu, efervescent și mai ales curajos. Acum îi avem pe Dragnea și Orban – exemplele perfecte ale pervertirii structurilor fundamentale din care au rezultat. Să îi contesti și mai ales sa vrei o altă cale ar presupune sa faci efortul unui demers ce trece dincolo de slugarnica pupătură pe dosul liderului de la masa căruia speri sa prinzi o firmitura.
Și atunci, membri de partid sau simpli cetățeni alegem varianta comoda a ridicatului din umeri, ascunderea după implacabilul „asta e, nu ai ce sa faci”, sperând că atunci când vreunul dintre ei își va rupe gatul să te prinzi din timp pentru a te urca in trenulețul noului Mesia de partid.

Și astfel, din comodități personale, din teama de a pierde un confort iluzoriu, din indisponibilitatea de a căuta o argumentare proprie ajungem sa primim „servite” nu doar pentru micile noastre decizii, ci și pentru explicatiile necesare marilor evenimente.

Recursul la rațiunea proprie, decizia luată în urma unei analize conștiente au devenit un lux pe care tot mai multi si-l refuza. Iar de aici și până la a primi cu ochi goliți de sclipire scenarii și manipulări grosolane este un pas extrem de mic.
Și așa, om cu om, abandon cu abandon lărgim culoarul pe care aleargă tot mai sprinteni inepții care ne conduc, cu singura lor grija de a ne servi o poveste perfecta pentru fiecare zi, astfel încât să ne scuteasca și azi de drama gândului propriu.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ramon

    28 mai 2018, 08:45 la 08:45

    tragedia este că nu avem alternative. PNL a mers bine la guvernare cu Tăriceanu pentru că au venit marii investitori străini. Acum asistăm la restaurația Pilelor, Cunoștințelor, Relațiilor, ca și acum 30 ani, când toți profesioniștii erau PCR-iști și stăteau cuminți. De ce n-ar sta, lor le merge bine, noi nu avem decât să mârâim (vorba unui banc de atunci). Am avut un Băsescu, s-a luptat 10 ani să schimbe mafia lui Năstase cu ai lui. Deci care a fost câștigul ? Și de 6 ani ne condce PSD și nimic nu arată că am avea un alt partid interesant să ia conducerea peste 2 ani. Și apoi României i-a fost mai bine pe vremea PSD ului decât a CDR, PDL. Sunt anti PSD ist, dar dacă nu am cu cine, nu votez. Votul pentru un prost este mai grav decât lipsa de la vot. Ne-au demonstrat Ceorbea, Radu Vasile

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi