Skip to content
Bihor Știri locale

Bihor: Plin de gunoaie pe marginea drumurilor naţionale din județ. CNAIR, verificată dacă îşi respectă obligaţia de a le aduna

Inquam Photos / Octav Ganea

Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au finalizat o amplă verificare a stării de salubrizare pe drumurile naţionale din Bihor, pe care angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Oradea a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au obligaţia să le cureţe.

" "
" "

Controalele s-au desfăşurat între 15 aprilie şi 12 iunie, sub coordonarea prefectului Dumitru Ţiplea, şi au vizat lungimea totală a drumurilor naţionale din Bihor, de 497,924 km, cu tot cu cele 57 de parcări amenajate de-a lungul lor.

Concluzia îngrijorătoare a verificărilor este că anul acesta, în plină pandemie, deci când bihorenii au avut o mobilitate redusă, cantitatea de gunoaie aruncate pe marginea drumului a crescut semnificativ faţă de anul trecut.

Gunoaie fără număr

Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Bihor, de la începutul acestui an şi până la finalul lunii mai, de pe marginea drumurilor naţionale a fost adunată o cantitate de 105,2 tone de gunoaie, adică circa 350 metri cubi.

Spre comparaţie, anul trecut, în acelaşi interval, s-au strâns 83,82 tone, adică circa 279,4 mc. Anul trecut, în total, angajaţii CNAIR au adunat de pe marginea drumurilor din Bihor o cantitate de 152,56 tone de mizerii, aproximativ 508 mc. Gunoaiele abandonate sunt menajere, de tip PET, diverse deşeuri de ambalaje din plastic, hârtie şi carton, doze metalice şi deşeuri de sticlă.

Anul trecut, de pe drumurile din Bihor s-au strâns aproximativ 5 tiruri de deşeuri. Anul acesta, în plină pandemie, a crescut numărul deşeurilor aruncate pe marginea drumurilor. Este necesar să ne comportăm mai responsabil faţă de mediu dacă dorim un Bihor curat şi sănătos!„, a transmis prefectul Dumitru Ţiplea, citat în comunicat.

Puncte fierbinţi

Comisarii Gărzii de Mediu au constatat că bihorenii aruncă frecvent mizerii pe marginea DN 75 între satul de vacanţă Vârtop şi localitatea Băiţa, dar şi în parcările amenajate la ieşirile din localităţile Salonta, Cauaceu, Nojorid, Marghita şi Hidişel, unde s-au constatat şi abandonări repetate de saci menajeri cu deşeuri.

„De asemenea, atât cu ocazia controalelor efectuate de către reprezentanţii Gărzii de Mediu, cât şi în discuţiile purtate cu reprezentanţii SDN Oradea, s-au raportat vandalizări repetate ale mobilierului instalat în parcări (bănci şi mese), precum şi ale recipienţilor şi ale pubelelor montate pentru colectarea deşeurilor„, se arată în comunicat.

Obligaţiile CNAIR

Conform legislaţiei în vigoare, CNAIR, prin SDN Oradea, are obligaţia să întreţină şanţurile, rigolele, căile pietonale, zona de siguranţă a drumului, dar şi zonele de protecţie, care se întind pe 22 de metri de la axul drumului.

SDN Oradea are 21 de angajaţi care răspund de serviciile de întreţinere şi salubrizare, au constatat comisarii Gărzii de Mediu, potrivit ebihoreanul.ro.

Frecvenţa de salubrizare a zonelor administrate, precum şi a celorlalte lucrări de întreţinere, este de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi vineri, dar şi ori de câte ori se constată necesitatea efectuării acestora. „În urma controalelor desfăşurate s-a constatat respectarea programului de salubrizare, în fiecare zi de luni şi vineri a săptămânii, de către SDN Oradea„, se mai arată în comunicat.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *