Skip to content
Prahova Știri locale

Ploiești: Scandal în faţa Spitalului Judeţean provocat de rudele unui pacient internat. La faţa locului au intervenit trupele speciale ale Poliţiei

Facebook
" "

Rudele unui pacient internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti au provocat scandal, duminică seară, în zona din faţa unităţii medicale, fiind necesară intervenţia Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei. În urma incidentului, poliţiştii au aplicat cinci amenzi pentru tulburarea ordinii publice, zece sancţiuni la Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi au întocmit un dosar penal pentru distrugere, după ce un tânăr a aruncat cu o piatră într-o o ambulanţă.

Scandalul a izbucnit în jurul orei 20:30 în faţa sediului principal al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, fiind provocat de rudele unui pacient.

" "
" "

Poliţiştii, împreună cu jandarmi şi reprezentaţi din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că mai multe persoane, fiind aparţinători ai unui bărbat de 54 de ani, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, tulbură liniştea şi ordinea publică. De asemenea, un tânăr ar fi aruncat cu o piatră în momentul manifestărilor şi ar fi lovit una dintre ambulanţele parcate în curtea spitalului”, informează poliţia judeţeană Prahova.

În urma scandalului, poliţiştii au aplicat cinci sancţiuni pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, zece amenzi în baza Legii 55/2020 în valoare de 15.000 de lei, pentru că cei implicaţi în scandal nu purtau măşti de protecţie. În plus, oamenii legii au deschis şi un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere, informează news.ro.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor legale în consecinţă”, transmite IPJ Prahova.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *