Secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a declarat, joi, că ploile abundente și fenomenele meteorologice nemaiîntâlnite obligă autoritățile să refacă hărțile de risc și să intensifice măsurile preventive.
Raed Arafat a fost întrebat despre situația zonelor cu risc de inundații, în contextul în care autoritățile analizează necesitatea unor noi indicatori și măsurători pentru a identifica cu precizie zonele vulnerabile și pentru a informa preventiv locuitorii care s-ar putea afla în pericol.
„Noi vedem fenomene care, de fiecare dată, ne fac să spunem că nu ne-am mai întâlnit cu astfel de situații în ultimele perioade. Și nu doar în România, ci și în alte zone. Ploile abundente, majore, sunt absolut fără precedent. Este clar că va trebui să începem să privim situația diferit și să reevaluăm riscul, luând în considerare noile provocări care apar. Aceasta intră în competența mai multor autorități. În primul rând, fiecare județ trebuie să realizeze harta riscurilor și să efectueze reevaluarea, iar pentru zonele inundabile poate fi necesară o analiză suplimentară la nivelul Apelor Române”, a declarat, joi, şeful DSU, Raed Arafat.
El a menționat că fiecare autoritate trebuie să analizeze aceste aspecte. Există deja strategii și puncte de vedere emise pentru gestionarea riscurilor, dar este dificil de anticipat evoluția fenomenelor, care până acum au fost evaluate doar pe baza experienței istorice. În prezent, autoritățile se confruntă cu situații fără precedent, cu fenomene care apar succesiv și fiecare este la fel de neobișnuită.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News