Ploile torențiale și gindina au făcut ravagii în regiunea Moldovei. Gheața s-a așezat pe șosele

Sursă foto: Captură video

S-a rupt cerul marți seară, în regiunea Moldovei. În județele Vaslui și Iași, vijeliile și grindina au distrus zeci de gospodării, iar pe șosele s-a așternut gheața.

Meteorologii au emis coduri portocalii și galbene de vreme rea, cu ploi torențiale care au adus până la 40 de litri pe metrul pătrat. La Neamț, oamenii au primit și un mesaj RO-Alert.

La Războieni, județul Iași, temperatura a scăzut brusc și a început să toarne cu bucăți de gheață, din ce în ce mai dese. Șoferii și-au adăpostit mașinile sub coroanele arborilor, unde au așteptat să treacă urgia. Peste câteva minute, asfaltul era acoprit de o pătură de apă și gheață. Cei care s-au încumetat la drum au circulat că iarna.

Natura s-a dezlanțuit și în județul Vaslui. Zeci de gospodării din comuna Pungești au fost măturate de vântul puternic și lovite de grindină. La Botoșani, un trăsnet a lovit o platformă apicolă și zeci de stupi au luat foc.

Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoșani: „Ardeau 20 de stupi, platforma unde erau depozitați și mai multe unelte apicole. Au intervenit astfel încât flacările să nu se extindă la alți 70 de stupi și o casă.”

Un cod galben de vreme rea e valabil până miercuri la ora 16, în zona Moldovei. Se anunță ploi torențiale, iar cantitățile de apă vor ajunge, pe alocuri, la 50 de litri pe metrul pătrat.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: