Skip to content
Economie

PMB propune şi pentru 2022 o taxă de promovare turistică de 0,5% din tariful de cazare

facebook

Primăria Capitalei doreşte ca şi în anul 2022 taxa specială pentru promovarea turistică să se calculeze prin aplicarea cotei de 0,5% la venitul de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA.

Un proiect de hotărâre în acest sens este supus dezbaterii publice pe site-ul www.pmb.ro, până la data de 9 noiembrie, informează Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat.

„Proiectul de hotărâre presupune instituirea taxei speciale pentru promovarea turistică a Municipiului Bucureşti, care se calculează prin aplicarea cotei de 0,5% la venitul de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA. Taxa se menţine la nivelul anului 2021, având în vedere că turismul se numără printre sectoarele cele mai afectate de pandemia COVID-19”, precizează sursa citată.

Potrivit proiectului, plătitorii taxei speciale pentru promovarea turistică sunt persoanele care beneficiază de servicii de cazare în: hoteluri, hoteluri-apartament, hosteluri, moteluri, vile turistice, cabane turistice, bungalow-uri, sate de vacanţă, campinguri, popas turistic, căsuţe tip camping, apartamente şi camere de închiriat în locuinţe familiale, nave fluviale şi maritime, inclusiv pontoane plutitoare, pensiuni turistice şi alte unităţi cu funcţiuni de cazare turistică.

Structura de primire turistică va avea obligaţia de a depune lunar o declaraţie decont la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale a sectorului, până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa.

În cazul persoanelor fizice, depunerea peste termen sau nedepunerea declaraţiilor decont se sancţionează cu amendă cuprinsă între 85-730 de lei. Pentru persoanele juridice, amenzile sunt cuprinse între 250-2.200 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *