Skip to content
Politică

PMP a protestat în faţa ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti

Inquam Photos / Alexandru Busca

Mai mulţi reprezentanţi ai PMP au protestat vineri la sediul ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti. Liderul partidului Eugen Tomac a precizat că asistăm la o lovitură de stat la Chişinău şi trebuie ca lumea să se alăture pentru susţinerea democraţiei în această ţară. Reacţia vine după ce Parlamentul a votat joi mai multe proiecte de lege, unul prin care preşedintele Maia Sandu este exclusă din procesul decizional privind Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, acesta urmând să fie controlat doar de Legislativ, potrivit news.ro.

„Asistăm la o lovitură de stat la Chişinău şi considerăm că trebuie să fim alături de democraţia Republicii Moldova, alături de cetăţenii cinstiţi din Republica Moldova, care au decis prin vot democratic că vor un alt viitor. Ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova este fără precedent şi partidul nostru a transmis astăzi o notă de protest politic faţă de aceste decizii care ne îngrijorează în mod profund şi credem că trebuie să reacţionăm acum, când încă mai sunt de salvat lucruri”, afirmat Eugen Tomac.

El a mai spus că evenimentele din Republica Moldova sunt un motiv de profundă îngrijorare.

„Ceea ce se întâmplă acum prin deciziile Parlamentului, care încearcă în mod absolut nejustificat şi forţat să mute toate instituţiile din subordinea preşedintelui Republicii Moldova în subordinea Parlamentului, plus alte decizii care vizează rusificarea până la urmă a Republicii Moldova într-un mod brutal ne îngrijorează profund. Democraţia nu trebuie călcată în picioare. Republica Moldova are un acord de asociere la Uniunea Europeană, iar Uniunea Europeană înseamnă respect faţă de democraţie, respect faţă de statul de drept, respect faţă de votul dat de cetăţeni”, a adăugat europaramentarul PMP.

Liderul PMP a mai spus că nu poate fi călcată în picioare democraţia din Republica Moldova.

„Republica Moldova nu este gubernie, Republica Moldova este un stat locuit de români, iar noi, ca români, avem obligaţia să reacţionăm paşnic, democratic, dar cu atitudine şi fermitate. Asta a vrut să transmită PMP astăzi. Iar eu, în calitate de deputat în Parlamentul European, membru al Subcomisiei pentru drepturile omului din cadrul Comisiei pentru afaceri externe, împreună cu ceilalţi colegi parlamentari şi colegi din Bucureşti, aleşi locali, am venit astăzi pentru a le transmite cetăţenilor cinstiţi şi corecţi din Republica Moldova că nu sunt singuri”, a completat Tomac.

Acesta a mai precizat că este extrem de justificată dorinţa PMP de a fi înfiinţat un minister pentru relaţia cu Republica Moldova.

„Un minister cu o miză atât de importantă se justifică din toate punctele de vedere, nu există o altă miză mai importantă decât aceea de a lupta pentru a duce Republica Moldova în UE şi noi vom insista pe acest obiectiv cât se poate de temeinic cu argumente extrem de puternice din punct de vedere politic”, a concluzionat Eugen Tomac.

Şi reprezentanţii Alianţei USR-PLUS au afirmat că tentativa disperată a socialiştilor de conservare a controlului asupra Republicii Moldova nu are sorţi de izbândă, iar voinţa cetăţenilor moldoveni exprimată prin vot va fi respectată şi apărată.

Parlamentul a votat joi mai multe proiecte de lege, unul prin care preşedintele Maia Sandu este exclusă din procesul decizional privind Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, acesta urmând să fie controlat doar de Legislativ şi o altă iniţiativă legislativă prin care este aprobată o politică fiscală „care include multe portiţte pentru corupţie şi creşteri de taxe pentru cetăţeni”.

Sursa citată mai explică că au mai fost adoptate o serie de reglementări cu privire la statutul şi folosirea limbii ruse în Republica Moldova, cu privire la bugetul de stat pe anul 2021, a fost modificată legea antipropagandă astfel încât buletinele TV de ştiri propagandistice ruseşti să poată fi din nou recepţionate în Republica Moldova şi s-au acordat puteri sporite regiunii autonome găgăuze (denumită UTA Găgăuză).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *