Skip to content
Politică

PMP condamnă „demagogia şi solidaritatea mimată” a celor din PSD, PNL, UDMR şi AUR: Cu un cinism incredibil, îşi votează majorarea propriilor salarii

Inquam Photos/Alexandru Busca

PMP condamnă, vineri, „demagogia şi solidaritatea mimată a celor din PSD, PNL, UDMR şi AUR care, atunci când există interese majore pentru binele lor, creează alianţe ad-hoc în Parlament şi cu un cinism incredibil, îşi votează majorarea propriilor salarii”, potrivit news.ro.

„Suntem profund revoltaţi de faptul că, în cea mai grea perioadă, de criză, când le ceri pensionarilor să fie înţelegători, românilor să strângă cureaua, când toate se scumpesc, vedem că PSD, PNL, UDMR şi AUR consideră că cea mai importantă problemă a ţării este majorarea indemnizaţiilor demnitarilor. Asemenea alianţă a ipocriziei nu am mai văzut de mult timp în politica românească”, a susţinut preşedintele PMP, Eugen Tomac, în conferinţă de presă la Tg. Mureş.

PMP precizează că ”îşi asumă în faţa românilor că va sancţiona toate derapajele actualei coaliţii de guvernare, de aceea, în perioada următoarea va începe o amplă campanie de demascare a acestei ipocrizii, pentru că toţi românii trebuie să ştie care sunt adevăratele interese ale celor care populează Guvernul şi Parlamentul României”.

„Prioritatea guvernanţilor trebuie să fie soarta celor care au venituri modeste şi care trebuie susţinuţi cu măsuri concrete cum ar fi acordarea de vouchere pentru achiziţia de lemn de foc, întrucât peste 5 milioane de români nu sunt conectaţi la sistemul de gaz. Reamintesc tuturor celor care au uitat că, mai ales în momente de criză, mai importantă este ţara decât interesele şi orgoliile politice”, a concluzionat preşedintele PMP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *