Skip to content
Politică

PMP salută iniţierea Legii offshore şi solicită Guvernului să folosească gazele exploatate pe teritoriul României

Inquam Photos/Alexandru Busca

PMP salută faptul că, în sfârşit, există un proiect de lege care să încurajeze exploatarea zăcămintelor de gaze naturale atât din Marea Neagră, cât şi din zona on shore.

Au trecut trei ani de când Liviu Dragnea a fost parcat pe dreapta şi doi ani şi jumătate de când sunt guverne conduse de PNL. Este inadmisibil faptul că România a pierdut atât timp pentru a exploata resursele de care dispune şi că războiul de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina ne-a prins descoperiţi pe zona energetică deşi se vorbeşte despre gazele din Platforma Continentală a Mării Negre de cel puţin 15 ani când încerca Premierul Tăriceanu să amaneteze resursele unei firme de apartament.

Nimic nu poate justifica faptul că această lege nu a fost promovată în acest interval şi că statul român a permis astfel americanilor de la ExxonMobile (companie care avea tehnologie şi experienţă pentru exploatarea resurselor off shore) să plece. În acest context, statul român (acţionar majoritar la RomGaz care deţine 50% din NeptunDeep şi acţionar cu 20% la Petrom care deţine restul de 50% din respectivul zăcământ) trebuie să pună pe tapet în cel mai scurt timp un plan de business concret şi să dovedească public că există capabilitate de explotare: know how, personal calificat, resursele financiare necesare.

PMP solicită Guvernului #PSD – #PNL – #UDMR să folosească gazele exploatate pe teritoriul României – atât în reţeaua publică de alimentare cu gaze naturale, cât şi în zona industrială, pentru a repune în funcţiune mari unităţi de producţie (spre exemplu, industria petrochimică). De asemenea, surplusul de gaze naturale pe care l-ar putea avea România trebuie folosit şi pentru a garanta independenţa energetică a Republicii Moldova, administraţia de la Chişinău fiind adesea ţinta şantajului rusesc.

Nu contează doar să scoatem gazele, la fel cum nu este important doar ca firmele de stat să facă profituri colosale, ci este important ca Executivul să aibă şi o strategie privind modul în care va folosi aceste resurse. De aceea, PMP cere Guvernului Ciucă să facă în cel mai scurt timp o nouă strategie energetică pentru România (precedenta fiind din timpul Vioricăi Vasilicăi Dăncilă)„, scrie formaţiunea politică pe pagina de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *