PNL a băgat miniştrii liberali în şedinţă, la sediul central din Modrogan, purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Stroe, declarând că au loc discuţii privind agenda şedinţei de Guvern de miercuri. El a explicat că funcţionarea acestui guvern se va face punctual şi că PNL nu iese de la guvernare. Coordonatorii acţiunii guvernamentale din partea PNL sunt secretarul general al partidului şi Cătălin Predoiu, a mai spus Stroe.
”Principalele discuţii au vizat agenda următoarei şedinţe de guvern. Atâta timp cât dialogul politic cu PSD a fost sistat, e normal ca fiecare partid în parte să îşi discute şi să decidă în consecinţă poziţia pe care o o vor adopta în cadrul acestor şedinţe. Sunt chestiuni ce ţin de Ministerul Dezvoltării, de viitorul Consiliu JAI, de salarizarea în zona culturii”, a precizat Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL a arătat că ”funcţionarea acestui guvern se va face punctual şi pe fiecare subiect în parte va exista o decizie”.
”Există din punct de vedere tehnic câţiva coordonatori ai acţiunii guvernamentale a PNL, secretarul general al partidului şi Cătălin Predoiu. Atâta timp cât nu vom mai avea niciun fel de puncte de legătură, de negociere politică în cadrul coaliţiei, PNL îşi rezervă dreptul de a se poziţiona, pe fiecare subiect în parte, în funcţie de interesul şi ideile şi lucrurile pe care le stabilim aici.
Întrebat dacă PNL ia în calcul ieşirea de la guvernare, Ionuţ Stroe a spus:”Nu, am spus-o foarte clar. În momentul de faţă administrăm practic o situaţie pentru a duce la bun sfârşit acest mandat”.
”Mai sunt două luni până vom avea un nou guvern”, a completat Stroe, arătând că nu se pune problema retragerii miniştrilor PNL din Executivul. ”Preşedintele a explicat acest lucru ieri, e cât se poate de normal şi firesc să încercăm în aceste două luni să menţinem cel puţin la nivel de funcţionare un guvern care să organizeze aceste alegeri şi, de ce nu, din punct de vedere politic, să nu lăsăm PSD-ul să exercite puterea în totalitate”, a explicat Stroe.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News