Liberalii au sesizat CCR cu privire la legea care mărește de la 500 la 1.200 de lei Indicele Social de Referință, în baza căruia se calculează ajutoarele sociale. PNL acuză că legea este impredictibilă și contradictorie și nu indică sursa de finanțare.
Inițiativa legislativă atacată la CCR are ca obiect de reglementare modificarea art.331 și art. 127 alin.(2) din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, în sensul creșterii valorii indicatorului social de referință de la 500 de lei la 1.200 lei, precum și reglementarea obligativității modificării anuale a acesteia, prin hotărâre a Guvernului, în funcție de indicele prognozat al prețurilor de consum.
„Dispozițiile Legii pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă nu respectă reglementările de tehnică normativă în sensul în care reglementarea este impredictibilă și contradictorie. Este încălcat art.1 alin.(3) din Constituția României referitor la principiul securității juridice”, potrivit sesizării PNL.
Coaliția a decis cum vor fi împărțite TVR, Radio România și Avocatul Poporului. Ce le revine liberalilor
USR, după ce a nominalizat un fost membru PSD pentru o funcţie de subprefect: Şi PSD are oameni valoroşi
Fenechiu crede în ”onestitatea” președintelui PNL Neamț, acuzat de trafic de influență: Tipologia infracțiunii este atipică și extrem de interpretabilă
Planul USRPLUS pentru a pune mâna pe banii TVR: un război inventat pentru a schimba conducerea
Cel mai nou membru al Comisiei de control a SIE: senator PNL, judecat pentru constituire de grup infracțional organizat, prieten de pahar cu interlopii
Liberalii mai acuză că Legea nu indică sursa de finanțare.
Legea pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, care prevede majorarea valorii ISR, a fost adoptată pe 13 octombrie de Camera Deputaților cu 167 voturi „pentru”, 91 voturi „contra” și 5 abțineri.
Pe baza ISR se calculează diverse beneficii sociale, printre care ajutorul pentru șomaj, sprijinul pentru persoanele cu dizabilități, venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei.