Skip to content
Politică

PNL, alături de familiile victimelor din Ankara. Ce mesaj au transmis

Atacurile teroriste de la Ankara, de duminică seara, au produs rumoare atât în rândul cetățenilor turci, cât și în rândul românilor.

Astfel, Partidul Național Liberal și-a exprimat solidaritatea față de tragicul eveniment care a marcat zeci de familii.
„Ne exprimăm întreaga solidaritate cu familiile victimelor şi regretăm pierderile de vieţi omeneşti. PNL este alături de autorităţile turce care au ca misiune să identifice autorii acestui atentat sângeros şi să asigure restabilirea legii şi a încrederii la nivel de societate. Suntem de asemenea alături de poporul turc, greu încercat în ultima perioadă în urma acţiunilor teroriste fără precedent de pe teritoriul acestei ţări”, afirmă secretarul executiv al PNL Radu Carp

Mai mult, el subliniază că Turcia este un partener de încredere al României la Marea Neagră şi un stat membru al NATO pe care toate ţările membre se pot baza fără rezerve.

„Din acest motiv, considerăm că este extrem de importantă asigurarea securităţii în Orientul Mijlociu şi la Marea Neagră, prin contribuţia Turciei. Atentatele teroriste au ca scop subminarea stabilităţii acestui stat şi zădărnicirea eforturilor de a găsi o soluţie durabilă la problemele regionale”, spune liberalul.

Totodată, potrivit lui Radu Carp, PNL solicită MAE ca, în colaborare cu autorităţile turce, să ofere informaţii referitoare la posibilitatea ca cetăţeni români să fi suferit de pe urma atentatului de la Ankara, informează Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *