PNL, apel la o luptă comună împotriva războiului hibrid al Rusiei

Sursa foto: Partidul Naţional Liberal

Partidul Naţional Liberal transmite, joi, că este momentul ca oamenii politici pro-europeni, împreună cu societatea civilă, să vorbească mai ferm, fără echivoc, să contreze mai puternic aceste campanii tot mai virulente si sofisticate, parte a războiului hibrid declansat de Rusia lui Putin împotriva Lumii libere.

”Răspunsul dat de români propagandei agresive a putiniştilor şi izolaţioniştilor: procent record de susţinere apartenenţei României la NATO. Ataşamentul românilor faţă de instituţiile euroatlantice a crescut puternic, în ciuda intensificării propagandei putiniste şi izolaţioniste. 88,1% dintre români resping ideea ieşirii României din NATO, constată un sondaj realizat de INSCOP Research în a doua parte a lui decembrie 2024. Acest nivel fără precedent de adeziune la organizaţia nord-atlantică arată eşecul de până acum al virulentei campanii a forţelor ostile României contra orientării euroatlantice a ţării, o campanie ale cărei dezinformări agresive au provocat o reacţie de respingere din partea românilor”, arată PNL într-o postare.

PNL precizează că a lansat recent un apel la unitate şi solidaritate naţională pentru apărarea democraţiei şi a parcursului euroatlantic în faţa dezinformărilor şi a interferenţelor străine.

”Procentul românilor favorabili apartenenţei la NATO a crescut semnificativ, cu 11,9%, în decembrie 2024 faţă de cel înregistrat în ianuarie 2022, luna dinaintea atacării Ucrainei de către Rusia. 88,1% dintre respondenţii sondajului INSCOP din decembrie anul trecut nu sunt de acord cu ieşirea României din NATO. Acum doi ani, procentul celor care respingeau ideea părăsirii NATO era de 76,2%. În schimb, comparativ cu situaţia de acum doi ani, a scăzut la mai bine de jumătate procentul celor favorabili ieşirii din NATO: de la 18,7% în ianuarie 2022, la doar 8,1% în decembrie 2024”, arată liberalii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: