Skip to content
Politică

PNL, apel tranșant către presă. Vezi ce le pregătește românilor din străinătate

Partidul Național Liberal, vineri, printr-un comunicat de presă remis redacției de știri Psnews.ro, lansează un apel radical către instituțiile media referitor la promovarea campaniei privind votul românilor din străinătate.

”Partidul Național Liberal face un apel către toate instituțiile media pentru a sprijini campania de informare inițiată de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la votul din străinătate – prin corespondență sau la secțiile speciale – care va fi aplicat în premieră la alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an.

Promovarea campaniei de informare sprijinită în acest moment de anumite instituții media presupune includerea spotului MAE în secțiunea ”mesaje de interes public”.

În același timp, reamintim faptul că a fost formulată o recomandare de către Consiliul Național al Audiovizualului adresată tuturor radiodifuzorilor de a difuza spotul TV de informare a publicului privind avantajele votului prin corespondență.

De asemenea, reamintim românilor din Diaspora că perioada de înscriere în Registrul Electoral (pentru vot prin corespondență sau vot în proximitatea domiciliului) se va încheia peste aproximativ o lună și jumătate. Termenul nu este exact din cauza faptului că data alegerilor nu a fost încă stabilită prin Hotărâre de Guvern.

Pentru o corectă informare a celor interesați de votul în străinătate, subliniem faptul că solicitările de înscriere se pot face atât personal la sediul ambasadelor și consulatelor, cât și prin poștă (detalii complete găsiți la următorul link: http://goo.gl/hcOh4F )

Subliniem faptul că neînscrierea în Registrul Electoral NU împiedică alegătorul român din străinătate să voteze ca până acum la secțiile de votare de la ambasade sau consulate. Registrul electoral vizează doar votul prin corespondență sau cel la secțiile speciale de votare (din proximitatea domiciliului alegătorilor)”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *