Iustin Cionca, Geanina Pistru şi Glad Varga au vorbit despre rezultatele obţinute de PNL la alegerile din judeţul nostru.
ARAD. Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL Arad, a prezentat analiza și concluziile PNL Arad după votul pentru alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta a pornit de la votul înregistrat la alegerile locale, aproximativ 84.000 pentru primari și 71.500 pentru președintele Consiliului Județean.
„Din păcate, în primul tur al alegerilor prezidențiale cel mai mare scor l-a înregistrat un candidat independent, aproape 40.000 de voturi, cea mai mare parte probabil din voturile PNL”, a spus Cionca, acesta identificând şi câteva cauze: „negativul candidatului nostru, erodarea produsă de guvernare, supărarea după criza sanitară, pentru că o parte din electorat nu a crezut în Covid, imaginea negativă a președintelui Iohannis care s-a răsfrânt asupra lui Nicolae Ciucă, guvernarea alături de PSD, dar și modul în care au intrat în conflict cele două partide”.
„La parlamentare, am recuperat o parte din electorat, chiar dacă au fost oameni care au înțeles că susținerea necondiționată pentru doamna Lasconi înseamnă că am fi de acord cu tot ce propune. Noi vom susține doar acele măsuri care sunt apropiate de valorile noastre liberale și creștine”, a spus Iustin Cionca.
„La Arad, am luat locul doi după AUR, consider că voturile lor sunt de fapt voturi anti-sistem. E greu să te lupți cu valul de ură din jurul nostru”, a mai spus acesta.
„Va trebui să trecem peste orgolii și să găsim o soluție pentru modernizarea statului. Suntem în curs de folosire a unor fonduri de 90 de miliarde de euro din fonduri europene. Modernizarea României care a început trebuie să continue, nu ne permitem derapaje”, a explicat Cionca.
„Concluzia este aceea că este important să ai realizări, dar este și mai important să investești în comunicarea cu cetățenii. Aceste scepticism ne obligă să regândim pașii următori”, a încheiat Iustin Cionca.
Geanina Pistru este singura femeie care va reprezenta Aradul în Parlament. Primul mesaj a fost de mulțumire față de toți cei care au susținut PNL:
„Un mare mulțumesc arădenilor”.
„Pornesc la drum cu o mare încredere. Am primit în județ aproape 36.000 de voturi, merg cu încredere în Parlament unde doresc să fiu alături de primari. Sunt și voi fi un om activ în Parlament, îmi propun să deschid uși, să fiu parte a comunității celor care vor binele acestui județ”, a spus Geanina Pistru.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News