Skip to content
Politică

PNL: Când se opun reducerii CAS, ministrul Adrian Câciu şi PSD refuză creşterea veniturilor tuturor românilor

Facebook

PNL atrage atenţia că ministrul PSD al Finanţelor, Adrian Câciu, ar trebui să ştie că măsura de reducere a CAS cu 5% este pozitivă pentru toţi românii şi pentru economie, potrivit unui comunicat de presă al partidului. Reducerea CAS de la 25% la 20% înseamnă o creştere a salariului mediu cu 317 lei.

„Este singura modalitate corectă şi nediscriminatorie de creştere a veniturilor românilor, atât a celor care lucrează la stat, cât şi a celor din mediul privat. Măsura de reducere a contribuţiilor cu 5% ar avea impact pozitiv şi asupra unei părţi dintre pensionari care, începând din acest an, trebuie să achite contribuţia la sănătate. Mai mult, ministrul PSD de Finanţe se opune creşterii veniturilor românilor, în condiţiile în care preţurile la alimente, medicamente, combustibili, dar şi dobânzile cresc”, mai spune sursa citată de News.ro.

Liberalii mai susţin că este discriminatoriu că PSD se opune creşterii salariilor din mediul privat, în timp ce susţine doar creşterea salariilor bugetarilor. Prin această măsură, reducerea contribuţiilor cu 5%, PNL urmăreşte creşterea veniturilor tuturor românilor. Este singura variantă prin care salariile tuturor angajaţilor, de la stat şi din privat, pot creşte.

„În ciuda dezinformărilor din spaţiul public, scăderea contribuţiilor creşte salariul net şi nu afectează pensia. Punctajul la pensii se calculează în funcţie de salariul brut, nu de valoarea contribuţiei. PNL subliniază că măsura de reducere a contribuţiilor cu 5% ar avea impact pozitiv şi asupra unei părţi dintre pensionari care începând din acest an trebuie să plătească CAS”, mai arată sursa menţionată.

Reacţia vine după ce Adrian Câciu a afirmat, vineri la Bistriţa, că exclude ferm varianta reducerii CAS cu 5% şi că nu a existat la nivelul Executivului o asemenea discuţie. „A fost vreodată valabilă reducerea CAS? A fost declarativ, din partea unui analist economic, înţeleg, şi, în rest, dacă prezintă o soluţie din perspectiva unei sustenabilităţi fiscal-bugetare, dar mai ales a unei sustenabilităţi a vieţii oamenilor la care se raportează, putem să o luăm în calcul. La nivel guvernamental, această discuţie nu a avut loc. Cred că oricine poate să deschidă o carte de aritmetică de clasa a doua, poate vedea care este efectul, fără să ştie economie neapărat, dar poate vedea cât de toxic este acest efect. Nu trebuie să înşelăm oamenii, sunt şi alte măsuri de a creşte veniturile oamenilor şi ale angajaţilor. Nu trebuie să păcălim oamenii, am mai văzut în anii trecuţi pe cineva care spunea «taxe zero pe salariul minim»”, a precizat ministrul de Finanţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *