Skip to content
Puterea Știrilor Video

PNL cheamă USR într-o alianță guvernamentală, în ciuda scandalului din ultimele zile: „Asta e politica!”

youtube.com

Invitată în studioul Puterea Știrilor, deputatul PNL Cristina Trăilă a declarat că PNL-ul își dorește în continuare o alianță guvernamentală cu USR-ul, precizând că își dorește ca scandalul care a pornit de la votul pentru președintele Consiliului Legislativ să ia sfârșit.

„Vreau să se oprească această poveste aici, pentru că eu nu neg faptul ca suntem într-o campanie electorală și că fiecare încearcă să își maximizeze voturile, nu neg faptul că poate există anumite divergențe între anumiți colegi, dar una-i una, alta-i alta, și ați văzut că pentru a crea majorități, pentru a ajunge la guvernare în interesul cetățenilor am făcut nenumărate compromisuri și asta e politica.

Noi ne dorim o alianță cu USR-ul. Iar aceasta e una naturală, până la urmă amintiți-vă că au fost situații când am fost obligați să facem alte alianțe contra naturii. USR-ul este un partener cu care putem construi următorii 4 ani pentru România și nu cred că ne putem împiedica de o astfel de dispută care până la urmă nu are miză. Credeți că pentru cei de pe stradă contează această controversă din Parlament sau mai degrabă ce se întâmplă cu pandemia, cu economia României”, a explicat deputatul PNL.

Amintim că PNL și USR se acuză reciproc că au pus umărul la numirea pesedistului Florin Iordache la șefia Consiliului Legislativ. Mai exact, liberalii spun că USR a votat cu Iordache, în defavoarea lui Augustin Zegrean, pentru a obține un post de șef de secție pentru George Dircă.

USR reclamă un troc PSD-PNL, stricat de Zegrean care și-a retras candidatura de la șefia secției din Consiliul Legislativ pentru care se făcuse înțelegerea și a concurat pentru conducerea instituției. La vot au participat doar 36 din cei 113 de parlamentari PNL, iar de la USR doar 21 din 37.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *