Skip to content
Energie Politică Știri

PNL depune un proiect de lege pentru ca producătorii de energie să nu mai fie obligaţi să vândă doar pe bursă

Producătorii de energiei, cel puţin cei noi, nu ar trebui obligaţi să vândă electricitatea doar pe bursă, iar PNL va depune un proiect pentru a modifica în acest sens Legea energiei, a declarat, joi, Virgil Popescu, deputat liberal şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii şi servicii din camera inferioară a Parlamentului.

El a plecat de la ideea că România a fost în acest an importator net de energie şi că avem nevoie neapărat de noi capacităţi de producţie.

Cine să facă investiţii în România cu un cadrul legislativ instabil şi impredictibil? Ar trebui ridicată pentru investitorii noi regula ca producătorii să vândă energie doar pe bursă şi să nu existe contracte pe termen lung. O să depun un proiect de lege în acest sens, pentru a elimina această restricţia din Legea energiei şi a gazelor, cel puţin pentru investiţiile noi, pentru că nu este normal să fie aşa. Nu investeşte nimeni dacă nu ştie cum îşi va vinde apoi energia„, a spus Popescu, în conferinţa Energia în Priză, citat de agerpres.ro.

Referitor la OUG 114/2018, care a plafonat preţul gazelor la producători, deputatul PNL a arătat că, de fapt, acest act normativ nu a fost în beneficiul românilor, ci a avantajat în principal firmele de furnizare şi distribuţie.

De pierdut au avut românii, pentru că nu am văzut o scădere de preţ în factură. Producătorii au trebuit să vândă mai ieftin către firmele de furnizare, aşa că ne întrebăm cine a avut de câştigat? Câştigul a mers către lanţul de distribuţie/furnizare, ceea ce nu mi se pare normal. Nu acesta cred că trebuia să fie scopul, să transferăm din profitul producătorilor în cel al furnizorilor. Trebuie să punem ordine în piaţă„, a susţinut Popescu.

În opinia sa, cea mai bună variantă este abrogarea prevederilor din OUG 114 legate de energie şi instituirea unei perioade de tranziţie până la 1 aprilie 2020 pentru liberalizarea pieţei.

El s-a referit şi la infringementul din sectorul gazelor, precum şi la faptul că oficialii Comisiei Europene aşteaptă până la 26 septembrie un răspuns de la partea română, altfel urmând să înainteze acest dosar la Curtea Europeană de Justiţie.

Comisia Europeană nu înţelege de ce nu definim odată consumatorii vulnerabili, de ce toţi consumatorii din România primesc subvenţii. Există în jurul Bucureştiului vile cu piscine frumoase încălzite cu gaze subvenţionate. E o risipă enormă de resurse financiare care se dau acum la toată lumea, chiar dacă mulţi dintre noi nu avem nevoie. Ministerul Energiei şi ANRE spun că nu au capacitatea administrativă ca până la 1 aprilie 2020 sau 1 octombrie 2020 să reuşească să definească consumatorul vulnerabil. Mi se pare incredibil„, a continuat deputatul.

Popescu a adăugat că, înainte de OUG 114, piaţa de energie electrică funcţiona foarte bine şi era oferită drept model în Europa, iar la gaze se puseseră deja bazele, iar ordonanţa respectivă ne-a dat înapoi cu câţiva ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *