PNL, desființat din interior! Acuzații dure de trădare: „Au confiscat un partid istoric și îl sufocă în tăcere”

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj și membru PNL, a lansat un atac dur la adresa conducerii partidului, într-o postare pe pagina sa de Facebook, acuzând că formațiunea a devenit „prizoniera cooperativei politice”, iar performanțele organizațiilor locale sunt anulate de deciziile luate la centru. El avertizează că „România s-a schimbat, iar alegătorii au ieșit din ceață”, în timp ce PNL este „capturat” de incompetență și reforme iluzorii.

Tișe compară fenomenul și cu o „problemă biologică”: „organismele mici nestârpite la timp nu rămân niciodată mici. Se ascund, se înmulțesc, devin cangrene, iar apoi distrug orice organism care încă mai are reflexe sănătoase. Inclusiv un partid”.

În final, Tișe întreabă câți sunt acești „trădători incompetenți”: „Puțini, dacă te uiți la voturi. Mulți, dacă te uiți la funcții. Invizibili, dacă te uiți la principii. Dar rezistenți, pentru că știu să se agațe de scaune. Nu sunt lideri, nici reformatori, ci doar supraviețuitori într-un partid pe care l-au micșorat”. El critică și pasivitatea membrilor buni, dar tăcuți, care îi lasă pe aceștia să vorbească în numele lor, subliniind că este nevoie de „Altceva pentru Țară – APT, altceva care nu mai poate fi amânat”.

Redăm, integral, postarea lui Alin Tișe:

Am văzut recent niște fotografii de grup cu „marii strategi” ai PNL – aceia cu valoare închipuită, priviri sigure și mâinile pe sforile partidului. Cei care vor omorî acest partid istoric.

Sunt aceiași care își ascund neputința lor politică de a obține voturi în ură viscerală față de o organizație performantă: organizația PNL Cluj.

În timp ce ei trag sfori și numesc incompetenți în diferite funcții, noi muncim zi de zi pentru a aduce voturi “pentru partid”. Am spus “muncim“, corect va fi de acum înainte “munceam”.
Este mai ușor să-ți faci o gașcă de incompetenți politic, ca să sugrumi partidul, decât să muncești pentru performanță.
Așa că voi, trădătorilor incompetenți, în neputința voastră, nu mai urâți Clujul pentru performanța lui! Faceți și voi performanță și vă vom aplauda!
Unii au trădat când era greu, alții n-au performat niciodată, dar toți au în comun un lucru: au confiscat un partid istoric și îl sufocă în tăcere.

Așa că, ne întrebăm sincer: cu cât la sută mai multă autosuficiență, decât voturi, se poate trăi?

E clar că vom avea nevoie de ochelari cu dioptrii mari – nu pentru viitorul țării, ci pentru a putea vedea procentele lor electorale microscopice.

Pentru că, la cum se mișcă, electoratul îi caută doar cu lupa.

Dar problema nu e doar comică. E și biologică: organismele mici nestârpite la timp nu rămân niciodată mici. Se ascund, se înmulțesc, devin cangrene, iar apoi distrug orice organism care încă mai are reflexe sănătoase. Inclusiv un partid.

Și totuși, în loc de reformă, vedem doar poze sterile și mesaje goale, scrise cu litere mari și voturi mici.

Ce nu știu unii e că naivitatea se tratează, dar disprețul pentru alegători – nu.

Nu mai aud nimic pentru că sforile pe care le trag le-au înfășurat și în jurul gâtului partidului.

Unii s-au urcat pe scheletul efortului altora, al celor care chiar au dus greul, iar acum își țin discursurile pentru ei, cu șapte like-uri și zero onoare.

Le place să rostească cuvinte mari: „doctrină”, „viziune”, „unitate”. Dar în spatele cortinei, doctrina e oportunism, viziunea e la interes personal, iar unitatea înseamnă: nimeni să nu clipească fără semnal.

Pe vremuri, liberalismul însemna curajul de a spune adevărul. Azi, în gura lor, liberalismul înseamnă cum să-ți salvezi pielea cu un post, doi sinecuriști incompetenți aroganți și trei telefoane.

Ei nu mai fac campanii, fac simulacre. Nu mai ascultă cetățeanul, ci numără câți prieteni mai au în birou.

Nu mai cer încredere, doar timp până trece valul.

Dar valul nu trece, valul lovește. Și cei care cred că pot pluti pe spuma lui de aroganță, vor descoperi curând că nu știu să înoate fără colac politic.

România s-a schimbat. Alegătorii au ieșit din ceață. Singurii care bâjbâie sunt ei – prin întunericul pe care singuri l-au creat. Și tot acolo își vor pierde și funcțiile; și legitimitatea.

De ce? Pentru că atunci când trăiești în autoservirea politică, să nu te miri că la final nu-ți mai dă nimeni nota.

În final mă întreb: câți sunt, de fapt, acești trădători incompetenți ?

Puțini, dacă te uiți la voturi.

Mulți, dacă te uiți la funcții.

Invizibili, dacă te uiți la principii.

Dar surprinzător de rezistenți, dacă te uiți la cât de bine știu să se lipească de scaune.

Nu-s nici lideri, nici reformatori. Sunt doar specialiști în supraviețuire mică, într-un partid pe care l-au făcut să pară mic și el.

Și totuși…

Nu numărul lor e problema.

Ci faptul că cei mulți, buni și tăcuți îi lasă să vorbească în numele lor.

Până când? Până când timpul nu mai ține cu noi .

Vrem Altceva pentru Țară – APT.

Altceva pentru tine.

Un „altceva” care nu mai poate fi amânat.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: