Războiul dintre PNL- PDL și PSD privind OUG-ul care le permite aleșilor locali să decidă în termen de 45 de zile care este formațiunea politică unde decide să activeze se mută în instanță.
Preşedintele filialei teritoriale Botoşani a Partidului Naţional Liberal, Florin Ţurcanu, a anunţat, luni, că filialele PNL, inclusiv cea din Botoşani, vor ataca în instanţă actul normativ adoptat săptămâna trecută de Guvern, care permite primarilor, consilierilor judeţeni şi locali să treacă de la un partid la altul.
”Şi noi vom ataca ordonanţa la Curtea de Apel Bucureşti. Toate filiale PNL vor ataca. Nu ne este frică că pleacă oamenii noştri, oamenii şi aşa erau plecaţi. Avem exemplu şi în partid la noi. Problema este de abordare. Avem pretenţia că trăim într-un stat de drept. Credeţi că eu pot opri un consilier să nu facă campanie pentru un alt partid?”, a precizat vicepreședintele PNL, Florin Ţurcanu.
Acesta speră că ordonanţa de urgenţă va fi declarată neconstituţională, în momentul în care va ajunge pe masa judecătorilor CCR. În același timp, liderl PNL şi face un apel către acei colegi care intenționeză să din partid să-şi anunţe din timp această intenţia.
”Mai fac încă o dată apel, sunt un om corect, ca liberalii să nu folosească această ordonanţă, să vină şi să discute cu mine şi, aşa cum am procedat şi cu alţi primari, îi asigur că respectăm statutul şi îi ajut să plece. Nu-i încurc. Îi rog să facă o declaraţie publică şi iau act că sunt în afara partidului şi le dau o hârtie că nu mai sunt membri ai acestuia”, a adăugat liderul PNL Botoşani.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News