PNL i-a cerut de mai multe ori demisia edilului Clotilde Armand, spune consilierul liberal Dan Podaru: „A creat o situație conflictuală care ține de peste doi ani și jumătate”

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Invitat în studioul Puterea Știrilor, Dan Podaru, consilier la Primăria Sectorului 1, a declarat că speră ca edilul Clotilde Armand să își dea demisia „la un moment dat”.

„La un moment dat, și dacă nu vrei să ți-o dai, cineva ți-o cere. PNL i-a cerut de mai multe ori, îi poate cere chiar PSD sau chiar USR.”

„Deci în momentul în care acest primar va dispărea poate că până la sfârșitul mandatului își va da demisia înțelegând gravitatea care se întâmplă, cu siguranța că sectorul 1 se va putea dezvolta într-o manieră armonioasă. La un moment dat și dacă nu vrei să ți-o dai, cineva ți-o cere. Nu știu, dacă PNL, PNL i-a cerut de mai multe ori s-a pronunțat, îi poate cere chiar PSD sau chiar USR”, spune Podaru.

Tot Dan Podaru mai afirmă că unele proiecte i-au fost blocate de către edilul Clotilde Armand.

„Eu mi-am dorit în acești ani să realizez un minim de proiecte în care oamenii să fie mai mulțumiți sau mai liniștiți și nu am reușit din motive subiective care nu au ținut de mine, ci de întreaga desfășurare a evoluției politice în Sectorul 1, generată de războinicul și nu știu cum să îi spun primar Clotilde Armand care a dereglat întregul spectru politic și a creat o situație conflictuală care ține de peste doi ani și jumătate”, mai spune Dan Podaru.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fputereastirilor%2Fvideos%2F243668264796338%2F&show_text=false&width=560&t=0

Amintim că liberalul Dan Podaru, consilier local la Primăria Sectorului 1, a depus la DNA șoo plângere penală în care îi acuză pe primarul Clotilde Armand, pe șeful USR București, Vlad Voiculescu, și pe șeful Biroului de Comunicare al Primăriei Sector 1, Ionel Stoica, că încearcă să-l oprească să depună mărturie într-un proces pe care primăria îl are cu Romprest, compania de salubritate care operează în Sectorul 1. Invitat la „Puterea Știrilor”, Podaru a susținut că faptele celor trei reprezintă o „blocare a actului de justiție” și se încadrează la articolul 272 din Codul Penal, care spune că „încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

”Săptămâna trecută, dintr-o postare care mi-a fost trimisă de către un prieten, am aflat că doamna Clotilde Armand cerea șefului PNL București de atunci (Ciprian Ciucu – n.r.) și președintelui PNL Sector 1 (Sebastian Burduja – n.r.) să mi se retragă sprijinul. În momentul în care un partid îți retrage sprijinul înseamnă că nu mai ești consilier, deci îmi pierd funcția de consilier. Sensul acestei cereri nemaiîntâlnite era în legătură cu un dosar în care dânsa se afla în litigiu cu prestatorul serviciilor de salubritate (Romprest – n.r.).

Prestatorul serviciilor de salubritate mă cita pe mine ca martor, în calitatea mea de fost președinte al Comisiei de mediere a conflictelor dintre Consiliul Local, Primăria Sectorului 1 și prestatorul de salubritate, comisie care și-a desfășurat activitatea la sfârșitul anului 2020 și începutul anului 2021, deci într-o calitate oficială.

În momentul în care o instanță acceptă ca o persoană să fie citată și îl acceptă ca martor atunci instanța te aduce inclusiv cu mandat, ai obligația de a merge, tu nu poți să te ascunzi și să refuzi. Deci trebuie ca lumea să priceapă cu exactitate, nu eu m-am propus pe mine ca martor, nu știu în acest moment dacă acea instanță acceptă martori sau nu.

Deci acuzațiile doamnei Clotilde Armand în primă fază și, ulterior, cele ale președintelui USR, Vlad Voiculescu, au fost anterioare momentului în care eu am devenit martor sau voi deveni martor, pentru că nu știu dacă voi fi. Și s-a cerut revocarea mea din funcția de consilier. Lucrul acesta reprezintă o încălcare a art. 272 din Codul Penal care spune că nu poți să blochezi desfășurarea justiției sub orice formă, nu poți să ceri ca un martor să nu se prezinte”a declarat consilierul local PNL, Dan Podaru, la „Puterea Știrilor”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL