PNL i-a retras sprijinul politic preşedintelui CJ Constanţa, Mihai Lupu

MEDIA.PNL.RO
Foto: MEDIA.PNL.RO

PNL Constanţa a decis, joi, retragerea sprijinului politic preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, vizat de o anchetă a DNA. Decizia a fost luată prin vot, din cauza comportamentului său şi a acuzaţiilor care i se aduc. Liberalii îl acuză pe Lupu de lipsă de dialog şi transparenţă.

„Colegiul Director Judeţean (CDJ) al Partidului Naţional Liberal (PNL) Constanţa a votat astăzi retragerea sprijinului politic acordat preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, în urma unei decizii luate de Biroul Politic Judeţean al PNL în şedinţa din 24 iunie. Reprezentanţii Partidului Naţional Liberal explică această decizie, luată prin vot, ca o urmare firească a unui set de incompatibilităţi între ceea ce reprezintă valorile şi principiile liberale pe de o parte şi un şir continuu de devieri de la acestea, din partea domnului Mihai Lupu”, a transmis, joi seară, PNL Constanţa, printr-un comunicat de presă.

Preşedintele PNL Constanţa, Bogdan Huţucă, a explicat că aşteptările pe care le au cetăţenii sunt foarte ridicate.

„Judeţul Constanţa a intrat în cea mai accelerată şi consistentă etapă de dezvoltare din ultimii 30 de ani şi acest lucru se vede cu ochiul limpede. În acest context, aşteptările de la noi sunt şi rămân foarte ridicate. Şirul nesfârşit de controverse dar şi o lipsă de colaborare şi comunicare dintre Mihai Lupu şi colegii noştri din partid a dus la votarea retragerii sprijinului politic”, a subliniat Bogdan Huţucă, preşedintele PNL Constanţa.

„În perioada ce urmează este misiunea noastră să asigurăm un flux administrativ neîntrerupt între primării şi Consiliul Judeţean pentru a continua să dezvoltăm toate localităţile din Judeţul Constanţa,” a continuat acesta.

Potrivit PNL Constanţa, „votul consfinţeşte decizia Biroului Politic Judeţean al PNL, care în şedinţa din 24 iunie, întrunit pentru a clarifica situaţia politică a preşedintelui CJ, a decis să convoace CDJ cu propunerea a-i retrage domnului Mihai Lupu sprijinul politic”.

„Reamintim că şedinţa din 24 iunie a inventariat şi analizat întreaga atitudine a domnului Mihai Lupu în raport cu funcţia pe care o ocupă, toate comportamentele acestuia în diferite situaţii de la preluarea mandatului până în prezent dar şi toate acuzaţiile care i se aduc. De asemenea subliniem, încă o dată, că în Partidul Naţional Liberal încurajăm dialogul, transparenţa şi soluţiile reale în interesul cetăţenilor”, a mai transmis PNL Constanţa.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, este urmărit penal de DNA pentru luare de mită, alături de directorul Direcţiei Generale Administrarea Domeniului Public şi Privat, Ermil Chelariu, şi alţi funcţionari din primăriile Năvodari şi Mangalia.

Funcţionarii ar fi oferit informaţii nepublice unui om de afaceri pentru a câştiga mai multe licitaţii, iar Lupu, Chelariu şi un alt funcţionar ar fi primit în schimb plante decorative şi ar fi beneficiat de lucrări de amenajare a grădinilor.

„Am ales PNL încă de la începutul carierei mele. Valorile şi conceptele ideologiei liberale m-au format în timp şi m-au definit ca om. Nu agreez traseismul politic şi nu am ales niciodată calea uşoară. În cei peste treizeci de ani, dedicaţi valorilor liberale, nu m-am gândit niciodată că locul meu în familia liberală, câştigat cu multă muncă şi dăruire, ar putea fi desfiinţat atât de uşor. Nu este doar un moment de tristeţe sau de dezamăgire, ci şi un moment de reflecţie şi de înţelepciune, a reacţionat Mihai Lupu, joi seară, pe pagina de Facebook.

Acesta a precizat că regretă că sprijinul politic i-a fost retras, fără a se ţine cont de prezumţia de nevinovăţie.

„Consider că acest lucru este o încălcare a principiilor democratice şi a valorilor pe care eu şi PNL le-am promovat în mod constant. Am renunţat la funcţii şi m-am autosuspendat din calitatea de membru al PNL. Am făcut această alegere tocmai pentru a proteja imaginea partidului. Pare că nu a fost suficient. Acest lucru mă îndreptăţeşte să cred că decizia de a mi se retrage sprijinul politic are la bază considerente de altă natură şi întreţine interesele personale ale unora, inclusiv prin aplicarea unei duble măsuri. Observ că altor colegi li s-a aplicat un tratament diferit, ceea ce accentuează sentimentul de nedreptate şi favoritism în această situaţie”, a mai scris preşedintele CJ Constanţa.

Acesta a mulţumit celor care cred în el şi a precizat că-şi va continua lupta.

„Sper ca această decizie nedreaptă să nu afecteze ceea ce am construit până acum. Adevărul este unul singur. Sunt nevinovat şi voi demonstra asta”, a mai scris Mihai Lupu.

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL