Skip to content
Politică

PNL i-a spus „adio” lui Zegrean SURSE

wall-street.ro

Partidul Național Liberal (PNL) i-a spus „adio” lui Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României.

Conducerea PNL a decis, marți, că fostul președinte al CCR Augustin Zegrean nu se va afla pe listele liberalilor la alegerile parlamentare, au declarat, pentru Agerpres, surse politice.

Potrivit surselor citate, în comisia de unificare s-a discutat despre posibilitatea ca Zegrean să fie pe listele PNL, dar s-a considerat că acesta nu are cum să candideze din partea partidului din moment ce nu este membru.

Președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, declarase, sâmbătă, pentru agenția citată, că Augustin Zegrean a trimis o scrisoare în care își manifesta intenția de a candida în această iarnă pentru o funcție de senator din partea organizației bistrițene, dar că nu a semnat și o adeziune la partid.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, copreședintele PNL Alina Gorghiu a afirmat, la Deva, că nu poate decide în ceea ce privește candidatura la Senat a fostului președinte al Curții Constituționale, deoarece acest atribut îl deține filiala PNL Bistrița-Năsăud, însă a apreciat că „orice om cu expertiză este binevenit în partid”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *