Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a afirmat că Ilie Bolojan are susţinerea PNL Iaşi. România are nevoie de o guvernare care spune adevărul, chiar şi atunci când acesta este incomod.
Costel Alexe a scris sâmbătă pe Facebook că Biroul Politic Judeţean al PNL Iaşi a decis să îl susţină pe premierul Ilie Bolojan.
”În prima şedinţă din acest an a Biroului Politic Judeţean al PNL Iaşi, mi-am asumat, alături de colegi, susţinerea faţă de premierul Ilie Bolojan şi faţă de direcţia pe care a ales să o imprime guvernării. Traversăm o perioadă complicată, cu presiuni economice reale şi cu decizii care nu sunt uşor de luat. Dar să fim corecţi! Este evident că multe dintre problemele cu care ne confruntăm astăzi nu au apărut peste noapte şi nu pot fi puse în seama unui singur om sau a unei singure guvernări”, a precizat Costel Alexe.
Şeful CJ Iaşi a afirmat că are încredere în capacitatea premierului de a construi ”politici serioase”.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








