Skip to content
Politică

PNL, împărțit în două după ce Parlamentul a votat prelungirea stării de urgență, dar cu condițiile PSD: ce variante iau în calcul

Inquam Photos / Octav Ganea

Liderii liberali s-au întâlnit joi seara într-o teleconferință în care s-a discutat despre variantele pe care le are partidul în contextul în care Parlamentul a votat prelungirea stării de urgență, dar cu condițiile PSD.

Surse politice susțin că subiectul a împărțit Partidul Național Liberal în două. O parte dintre liberali susțin varianta atacării la CCR a Hotărârii. Potrivit acestora, chiar dacă nu mai există un precedent la CCR pe această speță, totuși legea spune că Parlamentul nu poate schimba sau condiționa decretul prezidențial privind starea de urgență, ci ori îl aprobă, ori îl respinge.

Cealaltă parte a liberalilor nu susține varianta ca PNL să meargă la CCR. Liberalii spun că s-ar fi complicat juridic prea mult și riscă să se intre într-un blocaj care să pună în pericol luarea unor măsuri necesare în combaterea epidemiei. Totodată, liberalii i-au în calcul faptul că, din moment ce CCR nu se reunește fizic, ar dura prea mult până la o decizie a Curții Constituționale.

Parlamentul a votat prelungirea stării de urgență, dar cu condițiile PSD

Amintim că Plenul reunit al Parlamentul a votat joi, într-o ședință online, prelungirea stării de urgență. Au fost 404 de voturi „pentru”, 29 de voturi „împotrivă”, 5 abțineri, iar un parlamentar nu a dorit să își exprime votul.

Hotărârea forului legislativ conține însă cinci puncte, patru fiind introduse de PSD, prin care Parlamentul vrea să restrângă – în timpul stării de urgență – puterea Guvernului. Împotriva decretului emis de președintele Klaus Iohannis au fost reprezentanții ProRomânia și cei ai ALDE.

Așa cum era de așteptat, spiritele au început să se încingă, iar acuzațiile între partide nu au lipsit nici în această săptămână. Dacă Titus Corlățean l-a dat pe Iisus exemplu pentru Ludovic Orban și Klaus Iohannis, președintele USR Dan Barna a dat uitării refuzul de a lua parte la guvernare și a atras atenția că „un guvern inteligent ar trebui să facă acum, în perioada de criză, planul pentru ce urmează după criză”.

DETALII AICI: Ce nu s-a văzut la TV în ziua în care s-a votat prelungirea stării de urgență: ping-pong de acuzații între partide

La scurt timp după votul Parlamentului, președintele Klaus Iohannis a criticat opoziția pentru măsurile pe care le promovează. Șeful statului a subliniat că „orice gest și atitudine contrare recomandărilor specialiștilor reprezintă o inconștiență care poate avea consecințe tragice”.

DETALII AICI: Klaus Iohannis: România nu este guvernată astăzi de o coaliție care avea drept obiectiv furtul din banul public

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *