Skip to content
Mureș Politică

PNL Mureş avertizează: DEZASTRU în bugetele locale ale primăriilor

PNL Mureş avertizează că bugetul din acest an pentru autorităţile locale este cea mai mică alocare din PIB pentru comunităţile locale de când PSD se află la guvernare.

Filiala mureşeană a PNL afirmă într-uun comunicat de presă că „reprezentanţii PSD i-au minţit cu nesimţire pe primari, anunţând o creştere falsă a bugetelor locale, exclusiv pe hârtie. În acelaşi timp, au tăiat sumele din TVA  şi au transferat la autorităţile locale cheltuielile cu asistenţa socială”.

Senatorul Cristian Chirteş, preşedintele PNL Mureş, spune că „Prin astfel de scamatorii şi manevre bugetare ticăloase, guvernul PSD – ALDE pedepseşte administraţiile locale performante care nu au bani pentru investiţii şi mai ales acele administraţii care au ştiut să atragă fonduri europene în comunităţile lor, adică administraţiile liberale din ţară şi din judeţul Mureş, care nu vor mai avea bani pentru co-finanţarea proiectelor europene.

Mircea Mariş, primarul comunei Suseni, spune că „bugetul este dezastros, în primul rând din cauza obligaţiei de a asigura cheltuielile cu asistenţa socială. Avem probleme cu sumele necesare pentru iluminatul public, dar şi problema cheltuielilor de funcţionare este una reală. Practic, în Suseni, în acest an avem posibilitatea de a finanţa trei obiective de investiţii minore: o renovare, construcţia unei magazii şi a unui garaj, precum şi igienizare şcolii. Probleme apar şi cu cheltuielile neeligibile la proiectele cu finanţare europeană, pe care nu vom reuşi să le acoperim.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *