Skip to content
Puterea Știrilor Video

PNL n-a abandonat ideea anticipatelor. Elementul-cheie care ar putea reseta jocul politic

Inquam Photos / Octav Ganea

Invitat în studioul „Puterea Știrilor”, senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat că încă se mai pot organiza alegeri anticipate.

Întrebat dacă, prin faptul că nu s-a dat un vot pe Guvernul Ludovic Orban 2, se poate înțelege că a picat deja un Guvern, aflându-ne astfel în cea de-a doua fază către declanșarea anticipatelor, juristul a precizat că există 2 abordări diferite. „La o abordare strictă, nu suntem în ipoteza în care Guvernul Orban 2 ar putea să fie un prim element care să genereze alegeri anticipate.

„Tehnic, se mai pot organiza alegeri anticipate la acest moment. Constituția României spune că dacă în 60 de zile pică două guverne, președintele statului poate să dispună dizolvarea Parlamentului. Însă, există și voci care spun că în contextul în care a existat o încercare și Parlamentul nu s-a putut să se constituie ar echivala cu refuzul de a acorda încredere Guvernului și că am putea să pornim pe o similitudine față de situația respingerii prin vot pentru că efectele, practic, sunt aceleași”, spune Fenechiu.

Un rol important în scenariul anticipatelor, potrivit liberalului, îl are decizia CCR cu privire la existența unui conflict de natură juridică între președintele Klaus Iohannis și Parlament în ceea ce privește desemnarea Guvernului Orban 2.

Alegerile anticipate sunt o excepție de la regula alegerilor la termen. Testul constituțional stipulează foarte bine ipoteza în care, existând o criză politică ce se concretizează prin împrejurarea că nu se poate instaura un Guvern cu o majoritate parlamentară în 60 de zile după două încercări nereușite, președintele statului dizolvă Parlamentul pentru a constitui o nouă majoritate(…).

Dacă este să interpretez strict constituțional, Constituția vorbește despre faptul că Parlamentul nu a acordat votul de învestitură în termen de 60 de zile. Asta ar presupune, teoretic, ca Parlamentul să nu acorde votul de învestitură. La o abordare strictă, nu suntem în ipoteza în care Guvernul Orban 2 ar putea să fie un prim element care să genereze alegeri anticipate.

Există și voci care spun că în contextul în care a existat o încercare și Parlamentul nu s-a putut constitui, ar echivala cu refuzul de a acorda încredere Guvernului și că am putea să pornim pe o similitudine față de situația respingerii prin vot pentru că efectele, practic, sunt aceleași.

Fără îndoială sunt argumente și într-un sens, și într-altul. Pe varianta strictă a textului constituțional, nu avem o asemenea situație. Ipoteza mai analitică a celor care susțin că Guvernul Orban 2 neprimind susținere ar putea fi primul element al crizei care să genereze anticipate, ar putea fi tranșată doar de Curtea Constituțională. Însă, mai există un element care poate juca un rol foarte important: existența hotărârii CCR cu privire la existența unui conflict de natură juridică între președintele Klaus Iohannis și Parlament cu privire la desemnarea Guvernului Orban 2”, a declarat senatorul PNL, Daniel fenechiu.

Anticipatele se pot organiza cel mai devreme pe 21 iulie

Calendarul anticipatelor a fost amânat prin decizia judecătorilor Curții Constituționale referitoare la nominalizarea lui Ludovic Orban pentru funcția de premier. Sesizarea a fost depusă de PSD, iar votul a fost 7-2 în CCR.

Pe actualul calendar, anticipatele se pot organiza cel mai devreme pe 21 iulie. Acest lucru este posibil însă cu o condiție obligatorie: Ordonanța de Urgență care reduce termenul la care se poate anunța data alegerilor să rămână în vigoare. Aceasta este contestată în acest moment la CCR, iar ea prevede că data alegerilor poate să fie stabilită cu 50 de zile înainte. Președintele poate dizolva Parlamentul după 60 de la zile, dacă două formule de guvern nu primesc votul de învestitură. În acest moment, urmează 110 zile importante pentru viitorul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *