Skip to content
Politică

PNL pregăteşte contraofensiva. Predoiu: Avem nevoie de mai mult deranj la adresa PSD!

epochtimes-romania.com

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu le-a cerut liderilor liberali, duminică, la Consiliul de coordonare județean al PNL Cluj, să-și declare afacerile pe care le au cu social-democrații.

”Duplicitatea internă este văzută și din exterior, ni se reproșează inconsecvența mesajului. Ba suntem de dreapta, ba de centru, ba de stânga. Mai trebuie ceva făcut în viitor, avem nevoie de mai mult deranj la adresa PSD, pentru că oamenii din afara partidului încă ne suspectează că avem o oarecare edulcorație față de ei. Eu aș cere să ne declarăm toți liderii afacerile cu PSD, care sunt și care au. Ar fi interesant. Este normal să vedem de ce contra PSD se ridică atât de puțini lideri. Sunt lideri ai partidului care au uitat de PSD și nu mă refer doar la centru. Este normal să ne câștigăm încrederea arătând cetățenilor că nu avem niciun fel de conflict de interes în materie de PSD. Atunci oamenii vor înțelege că putem să ne luptăm cu ei și că își pot încredința destinele politice PNL”, a spus Cătălin Predoiu.

Mai mult, Predoiu a declarat că PNL ar trebuie să se ”decooperativizeze”, potrivit Româniatv.net

”Vreau să ne uităm în față și să vedem ce-i de făcut. Părerea mea e că unul din principalele lucruri care trebuie făcute în PNL este decooperativizarea. (…) Cred că vremea cooperativelor, de oriunde ar veni, a încetat, s-a încheiat. E vremea oamenilor liberi. (…) Forță și expertiză există în PNL, trebuie doar să ne scuturăm de metehne. Și acesta e în primul rând rolul dumneavoastră, care trebuie să cereți mai mult de la liderii dumneavoastră, să cereți să pună în acord faptele cu vorbele și să vorbească același lucru în locuri diferite”, a completat liderul liberal.

La Consiliul de Coordonare Județean al PNL Cluj participă peste 400 de delegați, iar printre invitați se află președintele interimar al formațiunii politice, Raluca Turcan, secretarul general, Cristian Bușoi, candidații pentru funcția de președinte PNL, Ludovic Orban și Cătălin Predoiu, primarul Emil Boc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *