Skip to content
Politică

PNL salută decizia lui Iohannis privind bugetul

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că decizia şefului statului de a retrimite în Parlament Legea bugetului de stat este indispensabilă pentru repararea bugetului pe 2019.

„PNL salută decizia preşedintelui de a retrimite Parlamentului Legea bugetului de stat, este o decizie indispensabilă pentru a putea repara ce se mai poate repara din proiectul de buget care a fost impus de majoritatea PSD – ALDE, pentru a aşeza bugetul nu pe cifre mincinoase, pentru a avea un buget care să nu fie construit pe bani falşi, pentru a avea un buget care să poată să aibă la bază date reale, indicatori economici reali şi care într-adevăr să ofere o proiecţie pentru fiecare român şi garanţia faptului că bugetul este un instrument al dezvoltării României şi nu un vehicul care să ducă la stagnare sau la prăbuşire economică. (…) Apelăm la majoritate ca, în timpul dezbaterii în Parlament, în urma retrimiterii bugetului de către preşedinte la Parlament, să arate deschidere, responsabilitate şi respect faţă de nevoile oamenilor, să susţină toate amendamentele de bun simţ pe care le formulăm pe punctele care vor face parte din cererea de reexaminare, să contribuie la realizarea unui buget, care într-adevăr să servească interesul României şi să aducă lucruri bune pentru români”, a afirmat Orban, la Parlament, potrivit Agerpres.

Liderul liberalilor a amintit că majorarea alocaţiilor pentru copii s-a realizat printr-un amendament al PNL, după care Guvernul a decis că alocaţiile vor fi majorate după promulgarea Legii bugetului de stat.

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va retrimite Parlamentului spre reexaminare Legea bugetului de stat pe anul 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *