Skip to content
Politică

PNL sare în sprijinul lui Băsescu. Alina Gorghiu: Ponta să anunţe care e a doua nominalizare a României pentru comisar european

După ce președintele Băsescu a anunțat la plecarea către Bruxelles că mai există încă o nominalizare pentru comisar european din partea României, aliații celor de la PDL, fostul partid prezidențial, au sărit în sprijinul afirmațiilor lui Traian Băsescu.

La nici câteva ore de la declarațiile președintelui, purtătorul de cuvânt al PNL Alina Gorghiu îi solicită premierului să anunţe care este cea de a doua nominalizare a României pentru postul de comisar european.

‘Constat cu profundă îngrijorare că modul complet netransparent şi iresponsabil în care guvernează Cabinetul Victor Ponta afectează inclusiv desemnarea reprezentanţilor României în cadrul forurilor europene. Îi cer în mod public prim-ministrului să comunice urgent care este cea de-a doua nominalizare pentru postul de comisar european, aşa cum arată informaţiile apărute în presă. Vrem să ştim dacă cea de-a doua propunere este tot un membru din marea familie clientelară a PSD-ului’, a declarat purtătorul de cuvânt al liberalilor, Alina Gorghiu, potrivit unui comunicat de presă.

Alina Gorghiu își reafirmă convingerea că PSD încearcă ‘să acapareze în mod abuziv întreaga Românie’.

‘La învestitura Guvernului, Victor Ponta s-a angajat să evite simularea consultărilor şi să respecte rolul şi atribuţiile Parlamentului. Este evident că premierul nu s-a ţinut de cuvânt, cum nu a respectat de fapt nicio promisiune din cele asumate. PSD-ul de astăzi este neschimbat. Şi-a păstrat aceleaşi metehne din epoca Adrian Năstase şi încearcă, prin orice mijloace, să acapareze în mod abuziv întreaga Românie”.

1 comentariu la “PNL sare în sprijinul lui Băsescu. Alina Gorghiu: Ponta să anunţe care e a doua nominalizare a României pentru comisar european

  1. Marele specialist in probleme juridice a cazut in plasa propriei ipocrizii .Din dorinta gudurata de a fi cat mai vizibila si a critica tot–ALINUTA dovedeste ca nu cunoaste nici procedurile parlamentare . La COTROCENI merge .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *