Skip to content
Politică

PNL, schimbări majore la vârful Camerei. Glonțul a trecut razant pe lângă Turcan EXCLUSIV SURSE

newsar.ro

Partidul Național Liberal face schimbări majore la vârful Camerei Deputaților. Glonțul a trecut razant pe lângă prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan.

Surse politice au declarat joi pentru PSnews.ro că, imediat după începerea sesiunii parlamentare, oamenii lui Ludovic Orban vor face două modificări importante în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, unde liberalii dețin două fotolii: de vicepreședinte (în persoana lui Cătălin Predoiu) și de secretar (titularul fiind deputatul de Neamț Mugur Cozmanciuc). Concret, Predoiu (ce reprezintă județul Călărași) va fi înlocuit cu Ben Oni Ardelean (parlamentar de Timiș), în timp ce funcția lui Cozmanciuc îi va fi dată deputatului de Vâlcea Cristian Buican.

În același timp, sursele PSnews.ro arată că același Cristian Buican va fi înlocuit din postul de președinte al Comisiei de administrație publică, rocada urmând să fie făcută cu viceliderul de grup PNL Florin Roman.

Raluca Turcan poate răsufla ușurată

Trebuie să spunem că Ben Oni Ardelean a primit deja majoritatea susținerii deputaților PNL, prin intermediul lui Ludovic Orban. Astfel, în urma discuțiilor informale purtate până acum, președintele formațiunii politice a direcționat deja voturi către Ardelean, dar interesant este felul în care a fost convins Orban: deputatul timișean a lăsat să se înțeleagă că, dacă nu va fi sprijinit pentru vicepreședinția Camerei, va candida pentru șefia grupului PNL din același for legislativ, având șanse să îi spulbere postul de lider însăși Ralucăi Turcan, care este și prim-vicepreședinte al partidului la nivel național. Văzând așa, potrivit surselor PSnews.ro, Ludovic Orban a înțeles pericolul unei înfrângeri răsunătoare pentru protejata lui, astfel încât a căzut la pace cu Ben-Oni Ardelean, sacrificându-l pe Cătălin Predoiu, care deja și-a dovedit în repetate rânduri vocația de perdant.

Ardelean nu este tocmai un exemplu de charismă sau de aplomb, dar el are influență în anumite zone ale PNL (mai ales în filialele din vestul țării) și are acces la importante canale media. În plus, el este cunoscut ca un om muncitor și capabil să adune voturi pentru PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *