Skip to content
" "
Alegeri locale 2020 Politică

PNL se pregătește de alegeri: liberalii, în ședință la sediul din Modrogan. Cine conduce echipa de campanie a partidului

Inquam Photos / Octav Ganea

Partidul Național Liberal (PNL) se pregătește de alegerile locale ce vor avea loc pe 27 septembrie. Surse politice au dezvăluit pentru PS News că liberalii care fac parte din echipa de campanie a partidului se vor întâlni, luni, la sediul din Modrogodan pentru a discuta candidaturile la locale, precum și starea negocierilor cu USR-PLUS.

Aceleași surse ne-au dezvăluit că PNL și USR încă n-au ajuns la o înțelegere privind sectoarele din București. Probleme privind candidaturi comune cu USR-PLUS sunt și la Dolj, Sălaj, Bacău și Galați.

Liberalii ar urma să se întâlnească și joi, în Biroul Național al Partidului, pentru a decide ultimele candidaturi pentru locale.

PNL, pregătiri pentru campania electorală: cum s-au împărțit funcțiile

Ludovic Orban a stabilit și cine va face parte din echipa care va tranșa decisiv soarta partidului de după 27 septembrie.

Astfel, surse liberale au dezvăluit pentru PS News că Ludovic Orban va fi șeful de campanie, secondat de Robert Sighiartău, actualul secretar general al partidului, cel care se va ocupa, de fapt, de bunul mers al campaniei electorale. Ludovic Orban nu l-a uitat și pe Dan Motreanu, unul dintre europarlamentarii liberali. Acesta se va ocupa, potrivit surselor citate, de organizarea evenimentelor de campanie. Și actualul vicepremier Raluca Turcan va avea un rol esențial în campania electorală a liberalilor. Astfel, Turcan ar urma să se ocupe de comunicare şi relaţia cu presa.

Totodată, Ludovic Orban se pare că i-a cooptat în echipa restrânsă şi pe cei care nu fac parte din grupul său de apropiaţi, cum e cazul europarlamentarului Rareş Bogdan şi al senatoarei Alina Gorghiu. Așadar, Rareș Bogdan se va ocupa de strategia politică, inclusiv pentru comandarea de sondaje şi a analizelor, iar Gorghiu va avea drept obiectiv analiza competitorilor, fără a fi clar ce anume presupune acest lucru.

DETALII AICI: Liberalii se pregătesc pentru campania electorală: cum a împărțit Ludovic Orban pozițiile-cheie

18 august, ultima zi de depunere a candidaturilor

Campania electorală va începe în 28 august, Biroul Electoral Central va fi constituit în 2 august, iar candidaturile se pot depune până la data de 18 august, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), după ce Senatul a stabilit ca alagerile locale să aibă loc în 27 septembrie. Conform sursei citate, birourile electorale de circumscripţie vor fi constituite la data de 8 august, dată de la care vor putea fi înregistrate alianţele electorale şi vor putea fi depuse candidaturile.

Potrivit prevederilor art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul alianţelor electorale, propunerile de candidaţi se fac în scris, în două exemplare originale şi două copii, sub semnătura conducerii organizaţiilor judeţene ale acestora şi pe baza listei susţinătorilor, listele cu propuneri de candidaţi trebuind semnate şi de conducerile judeţene ale fiecărui partid politic din alianţă. Dacă alianţele electorale se constituie la nivel comunal, orăşenesc, municipal sau de sector al municipiului Bucureşti, listele se semnează de conducerea alianţei şi se contrasemnează de conducerea fiecărei organizaţii locale din coaliţie.

Referitor la listele de susţinători şi numărul de semnături necesare depunerii candidaturilor la alegerile locale din acest an, reamintim că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3 din Legea nr. 84/2020 reduce la jumătate numărul minim al susţinătorilor necesar pentru depunerea candidaturilor, art. 4 reglementând că pentru candidaturile la consiliul local şi funcţia de primar din aceeaşi circumscripţie electorală, respectiv pentru candidaturile la consiliul judeţean şi preşedintele consiliului judeţean din aceeaşi circumscripţie electorală, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor prezenta câte o singură listă de susţinători.

Perioada de depunere a candidaturilor urmează să se încheie la data de 18 august 2020, birourile electorale de circumscripţie urmând să constate rămânerea definitivă a acestora la data de 24 august

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *