PNL Sector 3 a dat start acțiunii Gardienii Parcului IOR

În contextul celor două incendii care au avut loc recent pe zona retrocedată a Parcului IOR, PNL Sector 3 a decis să monitorizeze zona aferentă celor 11 hectare. Acțiunea a început de sâmbătă, 29 iulie și este derulată împreună cu voluntarii campaniei Luptăm pentru Parcul IOR.

„A trecut mai bine de o lună de când am cerut Primăriei Generale exproprierea pentru cele 11 hectare retrocedate din Parcul IOR. Am avertizat că aceasta este singura soluție, dar responsabilii au ales să ignore problema. În schimb, în tot acest timp s-au produs două incendii, la interval de doar câteva zile. Ce așteptăm oare? Vorbim totuși de două incendii în inima Bucureștiului. Într-o zonă în care circulă oameni, în care trec copii. Este totuși de neconceput ca două incendii să apară la intervale de câteva zile, cu toate riscurile pentru cei care trăiesc în zonă. Hai să facem ce trebuie pentru ca bucureștenii să fie în siguranță”, avertiza săptămâna trecută Andrei Baciu, președintele PNL Sector 3.

În cadrul acțiunii, vor fi amplasate corturi în mai multe zone din Parcul IOR. În aceste puncte fixe, membrii PNL Sector 3 și voluntarii campaniei vor continua să strângă semnături pentru petiția prin care luptă pentru salvarea Parcului IOR. Petiția poate fi semnată însă și online, aici.

Tot aici, cetățenii vor putea semnala orice neregulă referitoare la zona retrocedată din Parcul IOR.

„Dincolo de horărârea referitoare la cererea de expropriere, PNL Sector 3 a depus o hotărâre de Consiliu Local prin care solicită înființarea unui post de poliție locală. Deși ea a fost adoptată, nu a fost încă implementată de administrația locală. Este un alt motiv pentru care am considerat necesară acțiunea care începe astăzi. Mesajul meu pentru cetățeni este că oricine poate face parte din echipa Gardienii Parcului IOR, alăturându-se echipei de voluntari sau pur și simplu semnând petiția prin care cerem ca Parcul IOR să rămână întreg”, a explicat consilierul local PNL Sector 3, Cătălin Moldoveanu.

Reamintim că PNL Sector 3 desfășoară o campanie pentru recuperarea celor 11 hectare de teren retrocedate din Parcul IOR. De asemenea, luna trecută, pe data de 16 iunie, PNL Sector 3 a reușit să promoveze o hotărâre de Consiliu Local prin care solicită oficial Consiliului General al Capitalei, Primăriei Capitalei, să demareze procedurile de expropriere pentru recuperarea celor 11 hectare de parc retrocedate.

Credit foto: KanalD

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL