Partidul Național Liberal (PNL) și-a stabilit luni calendarul alegerilor din filiale, precum și al CONGRESULUI.
Liderii PNL au stabilit în şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN) de luni calendarul alegerilor interne: convocarea Consiliului Naţional de Coordonare pentru data de 4 martie, finalizarea alegerilor în organizaţiile judeţene până pe 2 mai şi organizarea Convenţiei Naţionale (a Congresului) pentru alegerea noii conduceri a partidului în 17 iunie, relatează News.ro.
„Am preconizat să încheiem alegerile interne până la data de 17 iunie. De asemenea, să finalizăm alegerile la nivelul judeţelor până în data de 2 mai. Consiliul Naţional de Coordonare este forul instituţional al PNL care validează comisia de organizare a alegerilor, comisia de modificare a Statutului, modificările la Statut şi calendarul exact pentru încheierea alegerilor interne”, a anunţat Raluca Turcan.
Până acum şi-au anunţat oficial decizia de a candida la şefia PNL fostul ministru al Justiţiei Cătălin Predoiu şi fostul prim-vicepreşedinte al partidului Ludovic Orban.