Skip to content
Politică

PNL și Iohannis. Bușoi: Neutralitatea pe care PSD i-o pretinde este o capcană! EXCLUSIV

psnews.ro

Europarlamentarul Cristian Bușoi – vicepreședinte al Partidului Național Liberal – a oferit luni o declarație pentru PSnews.ro, în care i-a taxat pe cei din Partidul Social Democrat (PSD) din cauză că aceștia îl criticaseră pe președintele Klaus Iohannis pentru participarea la Consiliul Național (CN) al PNL.

Concret: liderul organizației liberale din București a ținut să contrazică pretenția de neutralitate pe care social-democrații o au de la șeful statului, Bușoi subliniind în schimb necesitatea implicării lui Iohannis din cauza unui „guvern iresponsabil și ireal care își bate joc de destinul european al României”, precum și din cauza „abuzurilor guvernării PSDragnea”.

Totodată, Cristian Bușoi a apreciat că prezența la eveniment a președintelui Klaus Iohannis constituie un semnal „pentru a consolida o Opoziție funcțională și puternică”.

„Prezența președintelui Iohannis la Consiliul Național al PNL, revenirea la o colaborare politică strânsă a PNL cu președintele este consecința directă a abuzurilor guvernării PSDragnea. Cine se întreabă de ce a venit președintele la evenimentul PNL are două răspunsuri simple: pentru a opri abuzurile pe care PSD le pregătește în această toamnă și pentru a consolida o opoziție funcțională și puternică. Pentru că doar colaborând strâns cu PNL, președintele se poate opune eficient abuzurilor pesediste. Altminteri, PSD-iștii nu fac decât să golească de atribuții, prin abuz, funcția președintelui, mutând toate pârghiile statului în mâna unui grup de șmecherași pe care-i învârte domnul Dragnea cu cheița și pe care domnul Dragnea i-a proțăpit prin diverse funcții, că să-și facă interesele cu mâna lor. 

Neutralitatea pe care PSD i-o pretinde președintelui este o capcană: nu poți fi neutru față de un guvern iresponsabil și ireal, care își bate joc de destinul european al României. Președintele Iohannis le-a respectat de trei ori majoritatea politică și le le-a dat guvernarea, de care domnul Dragnea și-a bătut joc, schimbând de trei ori prim-ministrul și transformând guvernarea într-o gașcă care face doar matrapazlâcuri prin justiție, în loc să guverneze, să construiască spitale și să facă măcar un kilometru de autostradă. 

Și da: Klaus Iohannis rămâne cel mai puternic factor de coeziune în PNL, pentru că da o direcție și un proiect de care PNL are mare nevoie pentru a fi puternic. Sunt poate multe opinii în PNL despre ceea ce trebuie făcut, însă este esențial să existe o imagine clară asupra direcției de urmat și o unitate de acțiune, iar prezența lui Klaus Iohannis a ajutat la direcție și unitate. Prezența lui Klaus Iohannis la Consiliul Național al PNL strânge în jurul președintelui singura forța politică care are capacitatea și politică, și organizatorică să-l susțină pe președintele Iohannis împotriva PSD”, a declarat eurodeputatul pentru PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *