Skip to content
Opinii & Analize

PNL și strategia bunului încasator…

Cum spuneam săptămâna trecută, ar fi interesant să ne oprim puțin asupra scorului politic al PNL din sondaje, la nivel de țară. Sunt puține variabile în sondajele circulate public care ar putea să ne explice direct acest fenomen. După un comportament bun la europenele din 2019, după o reușită certă dar previzibilă la prezidențialele din același an urmează pentru liberali preluarea guvernării prin moțiune de cenzură și creșterea semnificativă în sondaje două-trei luni, până la începutul ciudatului an 2020. În februarie începe o ușoară scădere a PNL, cel puțin față de creșterea bruscă din ultimele două luni și o revenire, de asemenea ușoară, în sondaje a PSD, iarăși, cel puțin față de dificilul an pe care partidul de stânga l-a avut în 2019.

Intrăm în martie în plină pandemie, restricții, ajutoare de stat – în general chestii care nu rimează de niciun fel cu ideea de liberalism -, dar iată că lumea înțelege cât de cât și, până în septembrie, găsim PNL undeva pe la 35%, plus/minus ceva, în funcție de sondaj și de moment, PSD undeva pe la 25%, plus/minus ceva, tot în funcție de sondaj și de moment. Brutto, luând în calcul mai multe sondaje, contexte, marje etc.

Desigur că anunțarea rezultatelor de la locale va mai rearanja aceste cifre, când percepția publică va da nas în nas, și mi-e teamă că fără mască, și cu realitatea votului. My point, cum spune americanul, că doar și la ei sunt alegeri, nu e deocamdată nici ce o să fie la sfârșitul săptămânii, nici cifra fiecărui partid, nici diferența dintre ele… ci pur și simplu faptul că un partid a cărui guvernare a trecut printr-o perioadă bizară, încărcată de restricții complet nenaturale a reușit totuși să își frâneze semnificativ căderea (care era de așteptat), în timp ce PSD nu a reușit, deși a schimbat semnificativ garnitura de imagine și chiar pe cea de la conducere, să crească serios, în condițiile în care cel mai probabil a mizat chiar pe o asemenea creștere când a lăsat guvernarea liberalilor în noiembrie 2019. Nu sunt dintre cei care cred că PSD a fost un angrenaj irațional al sistemului nostru politic în această pandemie și este absurd să îi reproșezi că i se datorează evoluția acesteia. Criticile aduse de PSD guvernului pentru conduita lui din martie până acum sunt, unele politicianiste, altele rezonabile. De așteptat, dealtfel, în politică. Agresivitatea comunicațională e de ambele părți și poți face liste întregi cu metehne comune PSD și PNL, cât ar fi ele de contrarii ideologic.

Deci cum a reușit PNL să rămână, per total, cumva deasupra, și PSD să nu se cațere pe nemulțumirea populară care, repetăm, obiectiv nu are cum să lipsească din momente (deja prelungite…) precum cele pe care le traversăm de o jumătate de an încoace?

În primul rând, în ciuda a ceea ce vedem la televizor, cei mai mulți oameni din această țară conștientizează într-o anumită măsură pericolul situației pe care o traversăm și faptul că pandemia de covid 19 e o problemă internațională, mult deasupra românescului PNL e de vină sau PSD e de vină. Nu e o problemă de încredere în instituții, nici de politică… Pur și simplu este o chestiune acceptată ca fatalitate și din care sperăm să ieșim cum o să iasă tot restul globului pământesc. Desigur, modul în care guvernul sau diferitele autorități din subordinea acestuia gestionează situația de fapt generează nemulțumiri – și aceasta cu atât mai mult cu cât situația se va prelungi – dar aici nu vorbim atât de mult de nemulțumiri cu amprentă politică. În jurul temei covid, polaritatea este între partidele de mainstream, care pendulează în jurul restricțiilor de tot felul, cu nuanțe, dar fără unghiuri dure, și mici formațiuni politice sau de tip ONG mai degrabă radicale, întinse și ele pe o scală de la refuzul măștii până la „refuzul”… covidului. Această scală cuprinde tot felul de bizari, dar și mici grupuri antisistem care profită de context pentru a se face cunoscute și pentru a își crea segmente de „piață”. Dar despre acest fenomen, cu altă ocazie.

Pe scurt, în ciuda criticilor aduse modului în care guvernul a impus anumite măsuri, PSD nu a trecut Rubiconul și a rămas în linia partidelor de mainstream, ceea ce este bine. Dar nici nu a explicat foarte clar ce ar face dacă ar fi la guvernare și cum ar evita sau ar fi evitat greșelile făcute de liberali în gestionarea pandemiei. De altfel, faptul că și-a riscat imaginea într-o moțiune care nu a apucat nici măcar lectura finală din lipsă de cvorum ne arată că social-democrații nici nu prea ar vrea, deocamdată, guvernarea. Desigur, mai au timp să se gândească până la parlamentare, dar și acestea bat la ușă, covidul nu dă semne să plece – dimpotrivă – și ezitările acestea nu dau un semnal bun electoratului.

Despre schimbările de la vârful PSD ce putem spune? După dezastruosul an 2019 era clar că se impunea o schimbare. Dacă ne uităm doar la ultimii zece ani, avem era Ponta, începută cu mari speranțe electorale și terminată cu un eșec, era Dragnea, începută cu mari speranțe electorale și terminată cu un eșec și mai scurta eră Dăncilă, începută fără mari speranțe electorale și terminată cu un eșec. Sincer, soluție mai bună decât cea actuală nici nu prea aveau. Problema este dacă atât propriul partid, cât și electoratul au reușit să digere noua formulă de conducere a partidului și să capete încredere în ea. Altfel spus, în funcție de scorurile de la locale vom vedea dacă începe și o eră Ciolacu în PSD. Deocamdată, noua întocmire a social-democraților nu a produs vreo revoluție în scorul din sondaje, ceea ce este absolut firesc. Proba e pe 27 septembrie.

Ați observat, desigur, că am vorbit despre pandemie și despre PSD ca să explicăm de ce PNL nu a scăzut (sau a scăzut foarte puțin) sub 35% în ultima vreme. Deocamdată, despre asta este vorba. Cu bune și cu rele, cu măsuri populare și mai multe impopulare, pe fondul acestei pandemii suprapuse peste un an electoral, pe fondul unui mediu politic agresiv, meciul dintre PNL și PSD este ca unul de box în care PNL va avea de câștigat doar dacă se va dovedi, deocamdată, un bun încasator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *